Potrivit unui comunicat al instituţiei, inspecţiile s-au derulat în baza a două investigaţii declanşate de autoritatea de concurenţă pe piaţa serviciilor de leasing operaţional şi pe piaţa de leasing financiar şi creditului de consum din România.

Inspecţii simultane s-au efectuat la Bancpost, Unicredit Bank, Raiffeisen Bank, Banca Comercială Română, BCR Leasing IFN, BRD Sogelease IFN, Raiffeisen Leasing IFN, Unicredit Leasing Corporation IFN, Viva Credit IFN, ALD Automotive, Arval Service Lease România, Autotechnica Fleet Services, BCR Fleet Management, BT Operational Leasing, Leaseplan România, Porsche Mobility, Unicredit Leasing Fleet Management, Finmedia, Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO), Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB), Federaţia Patronatelor Serviciilor Financiare din România, Patronatul Leasingului şi al Creditului din România (PLCR) şi Patronatul Creditului IFN (PCIFN).

Una dintre investigaţii vizează posibile schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial între companii concurente pe piaţa leasingului financiar şi a creditului de consum. Părţile investigate sunt: Consiliul Patronatelor Bancare din România, Asociaţia Societăţilor Financiare din România, Patronatul Leasingului şi al Creditului din România, Patronatul Creditului IFN şi toate companiile membre ale acestor organizaţii, şi Diplomat Consult SRL.

“Monitorizăm permanent această piaţă şi pregătim declanşarea investigaţiei de mai mult timp, iar un rol important l-au avut informaţiile furnizate în luna august de una dintre părţile investigate, care a aplicat la programul de clemenţă”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Cea de-a doua investigaţie se referă, de asemenea, la o posibilă coordonare a politicilor comerciale prin fixarea preţului şi/sau o împărţire de piaţă realizată printr-un schimb de informaţii sensibile între companii concurente active pe piaţa leasingului operaţional şi a serviciilor conexe acestora din România.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practice anticoncurenţiale analizate. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice, se menţionează în comunicat.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.