Michael Jackson este un nume citat frecvent de presa internationala - din cauza mortii sale subite si a cauzelor care i-au provocat decesul - si a beneficiat de o crestere a vanzarilor albumelor sale si a obiectelor personale la licitatie.

Compania canadiana Cirque Du Soleil a pus in scena un show extravagant, intitulat "Immortal", inspirat de viata si cariera interpretului american. La inceputul acestei luni, un concert organizat la Cardiff in memoria megastarului a atras cateva zeci de mii de fani.

Pe locul al doilea in acest top realizat de editorii revistei Forbes s-a clasat Elvis Presley, cu venituri de 55 de milioane de dolari. Ca si in cazul lui Michael Jackson, fondul care administreaza averea lui Presley a beneficiat de pe urma unui spectacol pus in scena de compania Cirque du Soleil, intitulat "Viva Elvis", realizat in memoria "regelui rock'n'roll-ului".

Actrita americana Marilyn Monroe, care a murit la varsta de 36 de ani, in 1962, a "castigat" 27 milioane de dolari si a ocupat pozitia a treia in acest top Forbes.

Locul al patrulea a revenit creatorului american de benzi desenate Charles Schulz, decedat in 2000, cu venituri de 25 milioane de dolari in ultimele 12 luni.

Actrita americana Elizabeth Taylor, care a murit in martie 2011, la varsta de 79 de ani, ocupa pozitia a cincea, cu venituri de 12 milioane de dolari, la egalitate cu muzicianul britanic John Lennon. O mare parte din veniturile "obtinute" de legendara actrita provin din vanzarile popularului parfum al acesteia, White Diamonds.

Topul 10 al celor mai bogate vedete care nu mai sunt in viata este completat, in ordine, de savantul Albert Einstein (10 milioane de dolari), scriitorul american Theodor Seuss Geisel (9 milioane de dolari), chitaristul Jimi Hendrix (7 milioane de dolari), scriitorul suedez Stieg Larsson (7 milioane de dolari), actorul american Steve McQueen (7 milioane de dolari), compozitorul american Richard Rodgers (7 milioane de dolari), chitaristul britanic George Harrison (6 milioane de dolari), actrita americana Bettie Page (6 milioane de dolari) si artistul american Andy Warhol (6 milioane de dolari).