"Cei de la politică monetară de la noi, ca să dau vina pe ei, că aici e o discuţie lungă, spun 'domnule, priveşte prea mult în spate, nu înainte' şi nu este corelat cu perspectiva de inflaţie, care deocamdată se uită. Ea, perspectiva, se uită. Se plimbă în jurul a 4% şi indicele este în spate. Deci, ROBOR-ul era mai apropiat de perspectivă. Deci, există un risc. Cam atât... Poate să stimuleze creditarea mai mult decât trebuie. S-ar putea. Am trecut-o la riscuri", a afirmat Mugur Isărescu, întrebat despre felul în care noul indice IRCC poate influenţa inflaţia.

El a precizat că intervenţia BNR pe Ordonanţa 114 a fost una de "avarie" şi a subliniat că "niciodată nu am spus că ce a ieşit este ce am fi dorit".

Întrebat dacă BNR este consultată cu privire la o schimbare a modului în care este reglementat IRCC sau renunţarea la el, Guvernatorul BNR a menţionat că relaţia cu Guvernul şi Ministerul Finanţelor Publice la nivel înalt este "mult îmbunătăţită faţă începutul anului, când era greu de descris".

"Aş vrea să transmiteţi acest adevăr în societate, în opinia publică: colaborarea între Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională este permanentă. De altfel, au fost rupturile acelea de început. Ne-am pomenit şi noi cu Ordonanţa 114, ca şi dumneavoastră, în prag de Crăciun, fără studiu de impact. Acum discutăm cu hârtiile pe masă, nu cu idei, ce ar fi să facem... Ne aşezăm la masă, dăm drumul la aer condiţionat, că e cald", a declarat Mugur Isărescu, care a refuzat că ofere detalii despre discuţiile din prezent.

Indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,63%, pentru primul trimestru al acestui an.

BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei.

IRCC, publicat începând din 2 mai, se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare dintr-un trimestru al anului. Nivelul acestuia, pentru ultimul trimestru din 2018, era de 2,36%. Luni, BNR a publicat nivelul acestuia pentru primul trimestru al acestui an, care a ajuns la 2,63%.