In 2008, compania a acordat credite in suma de 42 milioane de euro si a obtinut venituri de 19,5 milioane de euro.

Totodata, numarul clientilor Provident aproape s-a dublat, urcand de la 79.000 in 2008 la 164.000.

"In ciuda provocarilor si a contextului economic cu care ne-am confruntat anul trecut, 2009 a fost un an cu rezultate bune, care dovedeste inca o data succesul modelului nostru de afaceri flexibil si al masurilor pe care le-am luat pentru a asigura o crestere sanatoasa. In octombrie am inasprit conditiile de creditare si suntem increzatori ca vom face fata conditiilor actuale si ca vom continua sa ne dezvoltam", a declarat intr-un comunicat transmis Mediafax, Russell Johnsen, directorul general al Provident Financial Romania.

Compania are in prezent peste 550 de angajati, in crestere de la 390 in decembrie 2008, si peste 2.400 de reprezentanti, in urcare fata de 1.600 la sfarsitul lui decembrie 2008.

Provident Financial Romania este singura institutie financiara din Romania care acorda imprumuturi de valoare mica, pe termen scurt, direct la domiciliul solicitantilor. Creditele sunt acordate fara giranti de catre reprezentantii companiei, care viziteaza apoi clientii in fiecare saptamana pentru a incasa ratele.