"După 2020, anul cu cel mai ridicat nivel de incertitudine din istoria postbelică, anul 2021 se profilează ca o perioadă unică în care, în ciuda multiplelor provocări, România are şansa istorică să demareze proiecte şi reforme majore, să recupereze decalaje, să valorifice avantajele competitive actuale, dar şi să le pregătească pe cele viitoare", se arată într-un comunicat al AmCham.

Incertitudinea cu privire la continuitatea afacerilor, evoluţia crizei sanitare, a crizei economice şi teama de eventuale schimbări de legislaţie sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă companiile la acest început de an, conform răspunsurilor exprimate de 155 de companii membre AmCham în cadrul unui sondaj despre impactul pandemiei efectuat în intervalul 15 decembrie 2020 - 20 ianuarie 2021.

"În condiţiile în care acestea sunt provocări globale care afectează toate economiile, considerăm că România se află într-o situaţie privilegiată din mai multe puncte de vedere: începutul unor noi mandate legislative şi executive menite să aducă stabilitate; începutul unei noi perioade de alocare a fondurilor europene în care România poate beneficia de sume record; suprapunerea priorităţilor Guvernului şi mediului de afaceri într-o proporţie considerabilă. Ne bucurăm să constatăm că multe dintre recomandările strategice din documentul AmCham - Priorităţi pentru România se regăsesc în Planul de Guvernare", a declarat Ionuţ Simion, preşedinte AmCham România.

Potrivit organizaţiei, prioritate comună este şi aderarea României la OCDE, de dorit până în anul 2025, obiectiv care necesită de asemenea eforturi intense din partea autorităţilor responsabile cu implementarea politicilor economice dar pentru care se poate conta pe o susţinere fermă din partea comunităţii de afaceri.

"Aceste elemente favorabile creează premisele unor consultări şi colaborări reale, ale unui parteneriat între mediul de afaceri şi sectorul public pentru demararea şi implementarea obiectivelor comune care vor conduce la consolidarea încrederii şi ale unui climat investiţional predictibil în România, transmiţând un mesaj pozitiv atât companiilor prezente în România, cât şi celor care prospectează regiunea. Dialogul şi colaborarea între autorităţi şi mediul de afaceri vor contribui la diminuarea incertitudinii sub dominaţia căreia începe acest an şi la transformarea acesteia din factor de risc în oportunitate de dezvoltare pentru România, posibilă prin valorificarea resurselor financiare, digitale şi umane de care ţara noastră dispune", subliniază documentul citat.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) are peste 450 de companii americane, multinaţionale şi româneşti membre. Acestea fac posibilă implicarea organizaţiei în promovarea priorităţilor economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate, precum: Pieţe de Capital şi Servicii Financiare, Guvernanţă Corporatistă, Concurenţă şi Ajutor de Stat, Energie, Educaţie, Economie Digitală, Fiscalitate, Mediu , Piaţa Muncii, Sănătate, Fonduri Europene, Achiziţii Publice şi Partneriat Public-Privat, Real-Estate şi Turism.

Conexiunea cu mediul de afaceri internaţional este asigurată prin acreditarea AmCham România de către Camera de Comerţ a SUA şi afilierea la reţeaua europeană a Camerelor de Comerţ Americane. În plan intern, AmCham România se bucură de buna colaborare instituţională cu Ambasada Statelor Unite la Bucureşti şi face parte din platforme de consultare precum Coaliţia pentru Dezvoltarea României alături de alte organizaţii partenere din mediul asociativ care urmăresc obiective comune, se mai arată în comunicat.