Planul de afaceri trebuie sa cuprinda investitii in active corporale si/sau necorporale, pe o perioada determinata, in scopul realizarii unor obiective clare, concrete si reale, se arata in Ghidul Solicitantului, prezentat de Mediafax.

Anterior, tinerii intreprinzatori trebuie sa-si fi inregistrat microintreprinderile la oficiile registrului comertului, operatiune care a inceput pe 11 februarie.

"Incepand cu 11 februarie si pana astazi (22 februarie - n.r.) s-au inregistrat la ofiicile Registrului Comertului un numar de 657 microintreprinderi in cadrul Programului de sprijinire a debutantilor in afaceri, din care 518 sunt rezervari de nume, 48 sunt pe flux si 91 sunt deja inmatriculate", se arata intr-un comunicat al Agentiei Nationale de Implementarea a Programelor pentru IMM-uri (ANIPIMM).

Cele mai multe din cele 91 de societati sunt din domeniul intretinerii si reparatiilor auto (13), urmate de cele cu domeniu de activitate fabricarea painii, prajiturilor si produselor proaspete de patiserie (6) si de restaurante (5).


De asemenea, cea mai mare parte a firmelor sunt din Cluj, Arges si Bihor, fiecare cate 7, in Bucuresti fiind inmatriculate doar doua societati.

Inscrierea in program este continua si se face on line pe site-ul Agentiei Nationale de Implementarea a Programelor pentru IMM-uri (ANIPIMM).

Vor fi finantate achizitia de terenuri pentru constructii si/sau amenajari efectuate in cadrul proiectului, construirea sau achizitia de spatii destinate realizarii activitatii pentru care s-a solicitat finantare, de mobilier, echipamente tehnologice, masini, utilaje si instalatii de lucru, aparate si instalatii de masura, control si reglare, tehnica de calcul, de mijloace de transport, cu exceptia achizitiei de vehicule de transport rutier de marfuri, solicitate de intreprinderile care efectueaza transport rutier de marfuri in numele tertilor.

Solicitantul trebuie sa faca dovada detinerii in proprietate a terenului pe care urmeaza sa se realizeze constructia sau a unui drept de uzufruct, contract de concesiune ori inchiriere a terenului respectiv, valabil pe o perioada de minimum 5 ani de la finalizarea investitiei, iar activele achizitionate trebuie sa fie noi.

Totodata, tinerii pot primi finantari nerambursabile pentru brevete, licente, marci comerciale si alte drepturi si active similare (francize, etichetare ecologica, etc), autorizatii, materii prime, marfuri, pentru acoperirea costurilor de personal, de training si formare personala, precum si pentru servicii de contabilitate, consultanta fiscala si juridica, consultanta IT si PR.

Cheltuielile cu serviciile de consultanta nu pot depasi 10% din valoarea totala eligibila a proiectului.

Vezi AICI ce trebuie sa faci pentru a primi banii de la stat!

Citeste si:

Ce afacere iti faci cu 10.000 de euro?