"Prin hotararea Tribunalului Bucuresti pronuntata in 23.05.2012 s-a deschis procedura generala a insolventei impotriva debitoarei Romexpo. Prin cererea formulata la 16.11.2011 de catre Arsenoaiei si Matasel Consulting s-a solicitat deschiderea procedurii impotriva Romexpo pentru neplata unei creante de 181.603 lei, reprezentand contravaloarea unor servicii de publicitate", a declarat Remus Borza, practician coordonator al firmei Euro Insol, desemnat administratorul judiciar al Romexpo, citat de Mediafax.

Euro Insol are in portofoliu firme precum Uztel, RHS, Servatrans, Asmita Gardens, Ibiza Sol, Verdi Park sau Hotel Planet.

"Romexpo este unul dintre cele mai mari centre expozitionale din Europa. Printr-un management adecvat si adaptat noilor conditii economice, speram sa aducem compania pe profit inca din cursul acestui an. In 2008 societatea inregistra un profit de aproape 26 milioane lei. Deci, exista potential de crestere, iar daca se iau masuri de restructurare a activitatii, de redimensionare a organigramei si a costurilor in general, rezultatele pozitive nu vor intarzia sa apara", a adaugat Borza.

Romexpo este liderul industriei romanesti de targuri si expozitii, avand 76.793 metri patrati suprafete expozitionale. In 2011 s-au organizat 150 de evenimente, din care 40 de targuri si expozitii la care au participat peste 140.000 vizitatori.

"Ca efect al crizei economice si al unui management inadecvat, numarul de evenimente si de participanti s-au diminuat in ultimii ani cu efecte vizibile in scaderea cifrei de afaceri si implicit a profitabilitatii companiei", arata reprezentantul Euro Insol.

Astfel, daca in 2010 Romexpo avea o cifra de afaceri de 44,4 milioane de lei, in 2011 afacerile au scazut la 38 milioane de lei. In 2010 firma inregistra un profit de 230.000 de lei, iar in 2011 a incheiat cu o pierdere de aproape 2,5 milioane de lei.

Romexpo avea la 31 decembrie 2011 datorii de 21,47 milioane de lei.

Romexpo: Datoria a fost platita in luna mai, atacam decizia de intrare in insolventa, fiind nelegala

Romexpo a atacat prin recurs decizia prin care instanta a admis intrarea in insolventa a complexului expozitional, apreciind-o incorecta si nelegala, intrucat datoria invocata de firma care a cerut insolventa a fost achitata integral din luna mai, a anuntat compania.

"La data de 16.11.2011, Arsenoaiei & Matasel Consulting a formulat o cerere de deschidere a procedurii de insolventa impotriva Romexpo, pentru plata unei creante in valoare de 181.603 lei, si suma de 20.028,11 lei, reprezentand penalitati. Avand in vedere aceasta cerere, au avut loc mai multe negocieri cu reprezentantii firmei intrucat, in perioada derularii contractului, respectiv februarie 2009-iunie 2011, firma Arsenoaiei & Matasel Consulting a incasat pentru servicii de publicitate prestate catre Romexpo suma de 6,27 milioane de lei, considerand ca este firesc si de bun simt sa efectuam plata in transe a sumei pretinse, raportat la sumele incasate pe perioada contractuala", se arata intr-un comunicat al Romexpo.

Potrivit sursei citate, reprezentantii firmei au acceptat, dar nu si-au retras actiunea de pe rolul instantei, astfel ca Romexpo a achitat creanta in integralitate.

"Creanta a fost achitata integral la data de 13.02.2012 (suma de 236.243,77 lei) si la data de 14.05.2012 (suma de 149.636,66 lei), la dosarul aflat pe rol depunandu-se toate inscrisurile care sa dovedeasca situatia financiara pozitiva a companiei, precum si documentele de plata. Cu toate acestea, printr-o eroare greu de imaginat judecatorul sindic a admis cererea de insolventa. Ceea ce ni se pare ciudat este ca pronuntarea s-a comunicat in cursul acestei dimineti, iar la un interval foarte scurt de timp administratorul judiciar provizoriu ne-a anuntat ca urmeaza sa se implice in administrare, comunicand aceasta informatie si presei", se afirma in comunicat.

Reprezentantii Romexpo considera legatura dintre solutia pronuntata si administratorul de la Euro Insol "cel putin dubioasa", suspectandu-l totodata pe judecatorul Victor Moldovan ca pronunta sentinte tendentioase.

Potrivit datelor transmise vineri dimineata de administratorul judiciar numit de instanta, in 2010 Romexpo avea o cifra de afaceri de 44,4 milioane de lei, iar in 2011 afacerile au scazut la 38 milioane de lei. Totodata, in 2010 firma inregistra un profit de 230.000 de lei, iar in 2011 a incheiat cu o pierdere de aproape 2,5 milioane de lei. Romexpo avea la 31 decembrie 2011 datorii de 21,47 milioane de lei.

Complexul expozitional Romexpo are ca principal actionar majoritar Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

Lucrarile la complexul expozitional au inceput in 1959, pentru ca in 1962 sa fie inaugurat printr-un congres la care au participat peste 11.000 de persoane. In 1963 se infiinteaza Oficiul de Expozitie din cadrul Camerei de Comert a Romaniei.

In 1970 se organizeaza prima editie a TIB, pentru ca in 1974 sa debuteze TIBCO. In 1991 este infiintata SC Romexpo, avand ca principal actionar majoritar Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

Agentia de comunicare Arsenoaiei si Matasel Consulting este condusa de Emilian Arsenoaiei, fost director de creatie in cadrul agentiilor GMP, Leo Burnett si Tempo Advertising, si de Razvan Matasel, fostul director al Leo Burnett.