In prezent, compania infiintata de Steve Jobs a ajuns la o capitalizare de 670 de miliarde de dolari, cea mai mare din toate timpurile. Pe locul al doilea se afla Microsoft, cu o capitalizare de 409 miliarde de dolari.

Atingerea unei capitalizari de un trilion de dolari pe bursa este scopul investitorilor de cativa ani, cel mai bun exemplu in acest sens fiind bula “dot.com”, de la inceputul anilor 2000, cand valoarea actiunilor companiilor de IT cotate pe Nasdaq era mai mare decat PIB-ul multor tari dezvoltate. Niciuna, insa, nu a ajuns la capitalizarea dorita inainte ca acestea sa se prabuseasca pe bursa.

Analistii estimeaza ca Apple ar putea ajunge la aceasta valoare anul viitor, daca pastreaza acelasi ritm de crestere ca in acest an, cand valoarea actiunilor a crescut cu 40%.

Potrivit Bloomberg, valoarea de piata a gigantului american Apple a crescut in acest an cu 147 miliarde de dolari, la peste 650 miliarde de dolari, depasind astfel capitalizarea agregata a companiilor listate pe bursa din Rusia, dar si pietele din Italia sau Singapore.

In acest an, in octombrie, Apple a mai depasit un record, dupa ce a avut venituri in crestere cu 12%, ajungand la 42,1 miliarde de dolari.

Vanzarile de iPhone-uri au contribuit in cea mai mare masura la realizarea venitului record, consemnand o crestere de 21%, la 23,6 miliarde de dolari, de la 19,5 miliarde de dolari in perioada corespunzatoare a anului trecut.

Numarul de unitati vandute se ridica la 39,3 milioane, in urcare cu 16% prin comparatie cu al patrulea trimestru al anului trecut si peste estimarile analistilor, care au anticipat vanzarea a 38 de milioane de telefoane, potrivit Bloomberg.

Lansarea noilor modele de iPhone, iPhone 6 si 6 Plus, la jumatatea lunii septembrie, a avut o contributie importanta la cresterea volumului vanzarilor din acest trimestru, Apple raportand comercializarea a aproximativ 10 milioane de unitati in primul weekend dupa prezentarea produselor.