Contractele sunt atribuite în urma unei licitaţii cu o valoare de aproximativ 12,5 milioane de lei, fără TVA, acestea incluzând şi servicii de asigurare RCA pentru un an şi CASCO pentru patru ani.

Compania precizează că, în condiţiile în care piaţa va menţine trendul de creştere, este prevăzută, în bugetul pentru anul 2018, încă o achiziţie de 250 de autoutilitare de capacitate mică şi medie.

”Suplimentarea parcului auto va eficientiza, astfel, activitatea companiei prin corelarea capacităţii autovehiculelor cu volumul de trimiteri”, a anunţat recent Poşta Română.

Astfel, în urma contractelor pe care le-a semnat cu Renault şi Ford, flota auto a companiei se va mări cu 100 de autoutilitare de capacitate mică şi 80 de autoutilitare de capacitate medie, toate echipate cu motoare diesel, norma de poluare Euro 6.

Acestea vor fi cumpărate în leasing financiar, care se va desfăşura pe o perioadă de patru ani şi vor fi livrate, de cele două companii, în termen de 90 de zile de la data semnării contractelor.

„Semnarea acestor contracte va avea un impact direct şi imediat în creşterea calităţii serviciilor oferite de Poşta Română şi, implicit, în creşterea veniturilor companiei. Vom eficientiza mult fluxul de trimiteri prin corelarea capacităţii autovehiculelor cu volumul lor, şi, nu în ultimul rând, vom reduce impactul pe mediu prin echiparea cu motoare mai puţin poluante”, a spus Andrei Stănescu, directorul general al Poştei Române.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor si Societăţii Informaţionale, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%.

Poşta a anunţat recent că a înregistrat, în primele şase luni din acest an un profit operaţional brut de 20,9 milioane de lei (4,6 milioane de euro), în creştere cu 6,6% faţă de perioada similară a anului trecut.

Rezultatul net s-a ridicat, în acelaşi interval, la 17,8 milioane de lei, în creştere cu 12,5% faţă de primele şase luni din 2016.