Cele 15 autoutilitare electrice au fost achiziţionate de la SC Renault Commercial Roumanie SRL, companie care a câştigat licitaţia iniţiată de Poşta Română. Vehiculele, modelul Renault Kangoo ZE, în versiunea cu 2 locuri şi echipare Confort ZE 33, vor fi utilizate de către Sucursala Servicii Express, în Bucureşti, şi vor înlocui, parţial, maşinile cu o vechime mai mare de 10 ani, cu un grad de uzură avansată. Odată cu autovehiculele s-au achiziţionat şi 8 staţii de reîncărcare a câte două prize de câte 22 kw, ce au fost montate la sediul companiei, situat pe Calea Giuleşti nr. 6-8, în Bucureşti.

Valoarea totală a contractului este de 2,27 milioane de lei şi reprezintă atât contravaloarea autoutilitarelor şi a staţiilor de încărcare necesare, cât şi a serviciilor de asigurare CASCO şi RCA aferente acestora, pentru o perioadă de un an de zile.

Achiziţia s-a efectuat prin "Programul naţional privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024". Astfel, prin casarea a 15 autovehicule cu vechime mai mare de 10 ani, compania a obţinut 772.500 lei (valoarea totală a tichetelor Rabla Clasic şi Rabla Plus), sumă utilizată pentru plata parţială a autovehiculelor.

De asemenea, conducerea companiei analizează posibilitatea ca staţiile de încărcare să poată fi folosite şi de către alte persoanele fizice sau juridice, deţinătoare de maşini electrice, în baza unui abonament lunar.

"Strategia Comisiei Europene referitoare la Pactul Verde European pune accent asupra companiilor cu grad ridicat al amprentei de carbon, ceea ce influenţează politicile de dezvoltare, inclusiv politicile Poştei Române. Autoutilitarele electrice achiziţionate vor contribui la reducerea emisiilor de noxe pentru activitatea de curierat poştal care se desfăşoară cu intensitate în aglomerările urbane. Participând la diminuarea efectului de seră din atmosferă, suntem , aşa cum spune şi sloganul companiei", a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990 şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în proporţie de 93,52%, şi de Fondul Proprietatea, în proporţie de 6,48%.

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, fiind cel mai mare angajator - peste 24.000 de angajaţi, cu 5.500 de oficii poştale/ghişee/agenţii poştale, iar peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile sale şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Renault, cel mai important brand auto francez la nivel mondial, cu peste 120 de ani de activitate, este prezent în 134 de ţări, cu aproape 12.000 de puncte de vânzare.