"Poate chiar saptamana aceasta, pentru ca e vorba de faptul ca Ghetea are un contract care expira abia la anul si, atunci, trebuie gasita o solutie prin care CEC sa nu plateasca aceste despagubiri", a spus Victor Ponta la Romania TV, intrebat cand va fi inlocuit Ghetea la conducerea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC Bank).

In urma cu doua luni, premierul Victor Ponta, atunci ministru interimar de Finante, a declarat agentiei Mediafax ca l-a propus pe secretarul de stat in Ministerul Finantelor Enache Jiru la conducerea Casei de Economii si Consemnatiuni, in locul lui Radu Ghetea.

El a precizat atunci ca nu numeste personal conducerea CEC, ci aproba o procedura initiata de fostul ministru Chitoiu.
"Nu am discutat cu domnhul Ghetea. Eu nu pot si nici nu doresc sa incalc legea, eu nu demit sau numesc persoane in functie. Eu aprob o procedura pe care domnul Chitoiu a initiat-o, aceea a conducerii duale in cadrul CEC, asa cum exista si in alte banci si in alte societati, dupa care reprezentantii in AGA si in CA vor desemna conducerea. Deci, nu eu personal numesc conducerea, evident ministrul de Finante face numirile in AGA si mai departe in CA", a spus Ponta.

Pentru CEC Bank va fi propusa o conducere dualista, respectiv cu un Consiliu de Supraveghere si Directorat.

In luna noiembrie, Chitoiu a afirmat ca a fost sunat de catre presedintele Traian Basescu, in urma cu doua-trei saptamani, care l-a rugat ca Radu Ghetea sa nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii si Consemnatiuni, fara a motiva aceasta interventie.

Declaratia a fost facuta in contextul in care Ioana Basescu, fiica presedintelui Traian Basescu, a luat, in 9 septembrie 2013, un credit in lei de la CEC Bank, in valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpara un teren de 290 hectare din judetul Calarasi, imprumut garantat cu soldurile prezente si viitoare ale unui cont deschis la CEC si cu terenul agricol achizitionat.

Enache Jiru si-a inceput cariera la Banca Nationala a Romaniei, unde a lucrat la Departamentul de administrare a rezervelor internationale, iar din 1998 a alternat intre functii publice si pozitii de conducere in mediul privat. El a fost vicepresedinte la CEC Bank, in 2000-2001, si presedinte al bancii, in intervalul cuprins intre toamna anului 2004-martie 2005. Jiru a ocupat pozitia de secretar de stat in Ministerul Finantelor, in 2001-2004 si din iulie 2012, cu atributii legate de coordonarea Trezoreriei statului.