"Încă de la început dorim să facem o precizare importantă: numărul total de înregistrări afişat de interfaţa aplicaţiei nu reprezintă numărul de IMM-uri înscrise. În numărul total de înregistrări se regăsesc şi IMM -urile care au înscrieri repetate în aplicaţie, ca răspuns la clarificările solicitate de operatori! Punerea solicitării în starea clarificări presupune că operatorul a verificat solicitarea şi a constatat că sunt necesare corecţii sau completări care trebuie aduse de către aplicant. În această situaţie, solicitarea este retransmisă la beneficiar, însoţită de un mesaj care conţine comentariul operatorului, prin care sunt punctate corecţiile care trebuie aduse", se spune în comunicatul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

În cadrul programului IMM Invest România s-au înscris 22 de bănci finanţatoare care vor acorda credite/linii de credit pentru investiţii în valoare de până la 10 milioane de lei, garantate de stat până la maxim 80%, durata finanţării fiind de până la 72 de luni. Rata dobânzii - Robor la 3 luni +2%/an este subvenţionată 100% de la bugetul de stat.

Pentru IMM-urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanţările pot ajunge până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii şi până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici şi micro. Durata finanţării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rata dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an. În cazul ambelor tipuri de credite, dobânda, costurile de acordare, monitorizare şi administrare a garanţiilor acordate în numele şi contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat, pana la data de 31.12.2020, cu posibilitate de prelungire.

Fondul menţionează că operatorii FNGCIMM depun eforturi deosebite pentru a prelucra cât mai eficient fiecare cerere înregistrată în aplicaţie şi având în vedere volumul imens de solicitări nou venite, dar şi al celor care se reîntorc pentru a fi reanalizate, pentru a avansa cu implementarea programului şi a se putea observa un progres în procesul de transmitere către bănci în vederea obţinerii finanţărilor este deosebit de important ca IMM-urile aplicante să parcurgă procesul de înscriere o singură dată.

"Este foarte bine să se ştie că aceste corecţii aduse formularului de înscriere sau Declaraţiei pe propria răspundere de încadrare în categoria IMM trebuie completate de către beneficiari numai în aplicaţie şi nu vor fi transmise prin poşta electronică la adresa [email protected], de pe adresa de e-mail a aplicantului. Această modalitate de a răspunde nu este validă şi conformă cu mecanismul de implementare al programului. De asemenea, subliniem că punerea solicitării în starea clarificări atrage după sine necesitatea reintrării în cont şi reluarea înscrierii", se precizează în comunicat.

Potrivit Fondului, din cele peste 37.000 de cereri aflate în aplicaţie, sunt în starea de "transmis la bancă" un număr de 1.685 solicitări, în starea de cerere "clarificări" sunt peste 6.100 de solicitări, în diferite stadii de "prelucrare" sunt 263 de solicitări, iar în starea "respins", sunt 13 solicitări, motivul fiind ca nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului. Un număr de peste 28.000 aşteaptă să fie luate în analiză.

"Începând cu data de 4 mai 2020, solicitările aprobate vor începe a fi exportate către bănci şi vor trece în faza de analiză, conform normelor interne de creditare, în vederea emiterii acordurilor de finanţare. Invităm potenţialii beneficiari să consulte Ghidul de completare a cererii online şi să vizualizeze "modelele de completare a diferitelor tipuri de declaraţii IMM", înainte să demareze procedura de înscriere. Acestea sunt postate alăturat listei de "întrebări frecvente", publicate pe site-ul www.fngcimm.ro şi pe pagina de Facebook a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Pentru întrebări sau semnalarea eventualelor dificultăţi întâmpinate în procesul de înscriere în aplicaţie, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa de email [email protected] şi, în cel mai scurt timp, colegii noştri vă vor răspunde sau vor remedia problema pe care aţi identificat-o", se mai menţionează în comunicat.

Principiul de aprobare a finanţărilor nu este primul venit - primul servit, iar platforma www.imminvest.ro este un registru unic electronic prin care se analizează doar dacă aplicantul este eligibil şi are statut de IMM. Confirmarea eligibilităţii nu reprezintă acordul de finanţare.

După această primă verificare, documentele sunt transmise către banca selectată de către IMM, unde se va face analiza solvabilităţii şi se va aproba solicitarea de credit. Îm etapa următoare, dacă finanţarea este aprobată, documentaţia se retransmite la FNGCIMM pentru garantarea creditului şi pentru aprobarea ajutorului de stat.