"Implementarea strategiei de business pe care am adoptat-o în partea a doua a anului trecut a început să dea rezultate, acestea fiind deja vizibile în primul semestru din 2020. Pe lângă asigurarea unor perspective solide de dezvoltare a companiei, am reuşit să răspundem rapid provocărilor actuale. Ne-am consolidat statutul de cel mai mare investitor în infrastructură energetică, am iniţiat extinderea pe lanţul valoric al energiei electrice, în special în zona de producţie din surse regenerabile, ceea ce ne ajută să atingem sinergii importante şi am accelerat proiectele de transformare şi optimizare din Grup. Companiile Grupului sunt solide atât din punct de vedere operaţional, cât şi din punct de vedere financiar, fapt ce reiese şi din rezultatele financiare înregistrate în acest prim semestru din 2020. Creşterea cu aproximativ 74% a profitului net comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent reprezintă o perfomanţă remarcabilă în contextul actual", declarat Corina Popescu, directorul general al Electrica SA.

În primele şase luni ale acestui an, EBITDA consolidat (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) a atins valoarea de 486 milioane lei, fiind mai mare cu 127 milioane lei faţă de valoarea de cea din primele şase luni ale anului trecut.

"Creşterea EBITDA a fost generată, în principal, de segmentul de furnizare, care a înregistrat o majorare la nivel de EBITDA de 135 milioane RON faţă de nivelul S1 2019, îndeosebi pe seama costurilor mai reduse de achiziţie a energiei electrice, coroborat cu creşterea veniturilor", se menţionează în comunicatul companiei.

Veniturile Grupului Electrica s-au ridicat în perioada menţionată la valoarea de 3,2 miliarde lei, în creştere cu 3,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe segmentul de furnizare, veniturile au fost mai mari cu 2,9%, în contextul creşterii preţurilor de vânzare a energiei electrice pe piaţa cu amănuntul cu 3,9%, dar şi al majorării veniturilor din certificate verzi, acestea din urmă având impact neutru în marja de furnizare.

În ceea ce priveşte segmentul de distribuţie, veniturile au fost cu 3,6% mai mari, în principal ca efect al creşterii tarifelor de distribuţie, care a anulat impactul negativ al reducerii cantităţii de energie electrică distribuite.

Costurile consolidate pentru achiziţia de energie electrică s-au redus cu 6,8%, la 1,812 miliarde lei, în primul semestru al anului 2020. Această evoluţie a fost generată de segmentul de furnizare, prin scăderea cu 8,9% a costului energiei electrice achiziţionate pentru activitatea de furnizare, în principal în urma reducerii preţurilor de achiziţie a energiei electrice pe segmentul reglementat.

În perioada ianuarie-iunie 2020, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 8,43 TWh (în scădere cu 4,8% faţă de S1 2019) către un număr de aproximativ 3,81 milioane de utilizatori şi a furnizat pe piaţa cu amănuntul aproximativ 4,6 TWh (în scădere cu 0,8% faţă de S1 2019) către un număr de aproximativ 3,6 milioane de consumatori.

Electrica Furnizare are o cotă de piaţă de 19,97%. Este lider pe piaţa reglementată, cu o cotă de piaţă de 53,80%, iar pe piaţa concurenţială are o cotă de 11,40% (conform raportului ANRE pentru mai 2020).

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru funizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.