Gigantul energetic implementează planuri ce prevăd renunţarea la zăcăminte de gaze şi ţiţei în valoare de până la 25 de miliarde de dolari în Europa, Asia şi Africa, pentru a se concentra pe proiecte majore pe piaţa internă şi externă, scrie Agerpres

Programul vine în urma creşterii presiunii din partea investitorilor de a elibera numerar, deoarece compania intenţionează să-şi majoreze cheltuielile la noile proiecte din Guyana, Mozambic, Papua Noua Guinee şi SUA.

Exxon a pregătit o listă extinsă de active, din cel puţin 11 ţări, pe care intenţionează să le vândă, depăşind actuala ţintă de a obţine 15 miliarde de dolari din vânzarea acestora până în 2021, susţin sursele.

Un purtător de cuvânt al Exxon a declarat că firma "nu comentează asupra zvonurilor sau a speculaţiilor de pe pieţe".

Exxon, cea mai mare companie energetică listată din lume, a încheiat în ultimele luni o serie de acorduri, obţinând 4,5 miliarde de dolari în urma ieşirii din Norvegia şi oferă deja active în Australia, Nigeria şi Malaezia.

Planul prevede ca Exxon să renunţe efectiv la operaţiunile sale upstream de petrol şi gaze naturale din Europa, unde este prezentă de peste 120 de ani, planificatele vânzări însemnând ieşirea din zona britanică a Mării Nordului, Germania şi România.

Astfel, Exxon va rămâne cu producţia din Olanda, unde, împreună cu Royal Dutch Shell, deţine o participaţie la zăcământul de gaze naturale Groningen, pe care Guvernul intenţionează să-l închidă în 2022.

De asemenea, planul prevede că Exxon îşi va reduce semnificativ operaţiunile din sud-estul Asiei, în urma vânzării activelor din Indonezia şi Malaezia, susţin sursele.

În Africa, Exxon vrea să-şi vândă afacerile din Ciad, Guineea Ecuatorială, precum şi o parte din activele din Nigeria.

Exxon a răspuns mult mai lent decât rivalele sale la scăderea semnificativă a preţului la ţiţei din 2014, iar în ultimii cinci ani acţiunile companiei au avut evoluţii mai slabe decât ale altor companii energetice importante.

Sub conducerea directorului general Darren Woods, Exxon urmează să-şi majoreze semnificativ cheltuielile în următorii ani, dezvoltând zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale inclusiv în Guyana, Mozambic, Brazilia, Papua Noua Guinee, SUA şi, posibil, Qatar.

Recent, compania a anunţat că intenţionează să-şi majoreze cheltuielile anuale de capital de la 26 miliarde de dolari în 2018 la 30 - 35 miliarde de dolari în perioada 2021 - 2025.