Astfel, valoarea companiei este estimata la peste 820 milioane euro, potrivit calculelor facute de News.ro pe baza datelor publicate joi de catre companie. Aceasta reprezinta cea mai mare listare a unei companii private pe BVB.

Anterior, recordul era detinut de MedLife, unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii medicale private din Romania, care a reusit anul trecut sa stranga din piata 230 milioane lei (50,9 milioane euro) de la investitori.

Digi Communications NV este o companie inregistrata in Olanda prin intermediul careia omul de afaceri Zoltan Teszari controleaza cea mai mare afacere, compania RCS & RDS, ce detine cea mai mare retea de cablu TV din Romania si a patra companie de telefonie mobila, Digi Mobil. Compania a anuntat, la mijlocul lunii aprilie, ca va lansa o oferta publica initiala pe BVB.

Pretul stabilit, la finalul ofertei, a fost de 40 de lei per actiune oferita. Actiunile oferite au reprezentat 25,6% din numarul total.

”Un numar de 23.918.519 actiuni oferite au fost oferite in oferta, reprezentand 25,6% din numarul total de actiuni emise de societate, cu exceptia actiunilor proprii detinute, fiind prezumata exercitarea optiunii de supra-alocare de 10%, imediat dupa admitere”, se arata in comunicat.

Tranzactionarea actiunilor de clasa B va incepe pe BVB in 16 mai 2017. Compania estimase initial ca va obtine pana la 1,218 miliarde lei din listare, in contextul in care ar fi fost vandute pana la 21,744 milioane de actiuni la un pret de oferta estimat intre 38 lei si 56 lei per actiune.

Mai multi economisti considera ca aceasta listare va ajuta Romania sa se apropie mai rapid de statutul de piata emergenta.

Oferta de retail garantata Digi (RCS&RDS), pentru persoane fizice, ce cuprindea 534.000 de actiuni si care a fost lansata vineri 28 aprilie, a fost cumparata integral in doar o ora si jumatate.

Listarea Digi a fost intermediata de catre Citigroup si Deutsche Bank, in calitate de coordonatori globali comuni, impreuna cu BT Capital Partners S.A., BRD-Groupe Société Générale, Société Générale, Raiffeisen Bank si Wood & Company Financial Services, in calitate de detinatori comuni ai registrului de subscrieri.

Inainte de listare, compania a prezentat in premiera si datele financiare pe 2016. Astfel, in 2016, operatiunile Digi din Romania au generat incasari de 612,7 milioane euro, sau 72,7% din veniturile totale, afacerile din Ungaria au generat 137,9 milioane euro (16,4% din venituri), operatiunile din Spania au adus companiei 83 milioane euro (9,9%), iar afacerile din Italia au generat 9,2 milioane euro (1,1%).