Dacă până acum, numărul industriilor expuse riscului de a înregistra pierderi din cauza fraudelor comise de persoane sau grupări infracționale specializate era relativ restrâns, iar fraudele erau comise preponderent în mediul offline, noua realitate economică ar putea accelera transferul infracționalității în mediul online și, totodată, extinde sfera companiilor expuse riscului. 

”Dacă am face un top al celor mai expuse companii la fraudare, în România, primele locuri ar fi ocupate în prezent de companii care activează în sectoare precum asigurările, energia, comerțul și băncile, iar fraudele sunt realizate preponderent offline. În străinătate, principalele sectoare vizate de grupările infracționale sunt băncile, comerțul, asigurările și mai puțin energia. Într-un top al celor mai avansate state în ce privește utilizarea serviciilor specializate de investigații private se numără Marea Britanie, Germania, Franța, Italia și Spania”, afirmă Marius Porceanu, fondator și CEO al SPIA – Secret Private Investigations Agency, companie aflată în topul furnizorilor de profil pentru piața corporate.

Industria asigurărilor este domeniul cel mai expus infracționalității transfrontaliere, fraudele fiind comise de rețele care acționează global, bine organizate, care dispun de un arsenal impresionant de resurse și know-how, care rafinează și inovează permanent metodele și, mai mult decât atât, personalizează cazurile astfel încât o soluție aplicată unui caz nu mai este utilă în altele. Dintre metodele care generează cele mai mari pierderi asigurătorilor care nu își iau măsuri de protecție la timp, se remarcă fraudele cu mașini ce au valori de piață considerabile și fraudele cu așa ziși moștenitori ai victimelor accidentelor de circulație”, declară Antoaneta Ionescu, Managing Partner SPIA.   

Chiar dacă legislația românească a reglementat exercitarea profesiei de investigator privat în 2003, odată cu adoptarea Legii nr. 329, serviciile dedicate companiilor au început să se dezvolte cu adevărat abia după 2010, odată cu intrarea în economie a investitorilor străini - multinaționale sau fonduri de investiții care au făcut achiziții în domenii strategice.

Practic, explică reprezentanții SPIA, în România, piața s-a format din nevoia companiilor multinaționale de a-și proteja investițiile, de a elimina sau limita riscurile de fraudare la care erau expuse. Dacă în Europa occidentală există o tradiție de zeci de ani iar domeniul este strict reglementat, cu organizații și asociații de breaslă bine închegate, România este încă la început de drum.

Considerată o piață tânără, a cărei cifră de afaceri cumulată s-a apropiat în 2019 de pragul de 10 milioane de euro, piața serviciilor de investigații private din România este dominată valoric de serviciile destinate companiilor, deși agențiile care oferă servicii persoanelor fizice reprezintă mai mult de 80%.

Conform statisticilor oficiale, 90% din cifra de afaceri de anul trecut a industriei a fost realizată de primele 10 agenții de investigații private din cele peste 650 licențiate în domeniu.

Fondată în 2012 cu capital integral românesc, SPIA – Secret Private Investigations Agency are o vastă experiență în investigații și supraveghere privată, atât în plan preventiv, prin identificarea imediată a factorilor generatori de risc, cât și în plan ofensiv, prin intervenția efectivă și destructurarea grupurilor ilicite identificate.