"S-a ajuns la un acord. Este aproape o copie a termenilor Fondului Monetar International", a afirmat sursa referitor la dobanda pe care statele din zona euro ar putea sa o percepa pentru astfel de imprumuturi.

Intrebata care sunt conditiile Fondului Monetar International (FMI), sursa a declarat: "Pentru imprumuturi de pana la trei ani se aplica rata Drepturilor Speciale de Tragere plus trei puncte procentuale, la care se adauga alte 0,5 puncte procentuale".

Sefii de state si de guverne din zona euro au convenit, in martie, asupra infiintarii unui mecanism de sprijin pentru Grecia, stat impovarat de datorii. Instrumentul de finantare presupune acordarea, in caz de necesitate, de imprumuturi bilaterale coordonate din partea membrilor uniunii monetare si FMI.

Liderii uniunii monetare au convenit ca mecanismul poate fi activat doar ca ultima solutie, daca finantarea de pe piete se dovedeste insuficienta pentru Grecia.

Fitch Ratings a retrogradat, vineri, ratingul Greciei pentru datoriile pe termen lung in valuta si moneda locala, cu doua trepte, la nivelul "BBB-", cu perspectiva negativa, din cauza agravarii problemelor bugetare determinate de perspectivele economice dificile.