Referitor la "pericolul de pesedizare" a PD-L, presedintele a avertizat asupra "nepotismului si coruptiei" care afecteaza partidul.

Seful statului a spus ca masurile de austeritate promovate de Guvern sunt "singura solutie", restul fiind "bazaconii" si a adaugat ca daca aceste masuri nu se vor aplica, anul viitor nu vor mai exista bani pentru plata pensiilor si a salariilor.

De asemenea, surse parlamentare sustin ca presedintele Traian Basescu le-a cerut alesilor PD-L sa comunice in 48 de ore daca sustin masurile anticriza ale guvernului sau daca vor trece in opozitie.

Aceleasi surse au declarat ca Traian Basescu ar fi cerut ministrilor sa dea exemplu si sa fie primii care fac reduceri de cheltuieli. Presedintele ar mai fi declarat ca dupa ce guvernul isi va asuma raspunderea pentru masurile de austeritate, va face o evaluare a activitatii fiecarui ministru.

Liberalii isi fac deja planuri. In cazul in care motiunea va trece vor sa intre la guvernare, dar cu o conditie: sa fie singuri, pentru a putea aplica propriile masuri anticriza.

In schimb, social-democratii au anuntat ca nu intentioneaza sa intre la guvernare decat dupa alegerile parlamentare, fie ele la termen sau anticipate.