Expertii nu au mari asteptari de la summitul care va debuta joi la Bruxelles. Liderii europeni nu reusesc sa gaseasca solutiile pentru rezolvarea crizei datoriilor suverane.

Germania, campioana rigorii bugetare, este sustinuta de Olanda, Finlanda si de statele baltice. Cealalta tabara o are in frunte pe Franta, care dupa schimbarea conducerii de la palatul Elysee, favorizeaza masurile de stimulare economica, pozitie impartasita de Spania, Italia sau Grecia.

"Nu va asteptati la solutii minune", a atras atentia cancelarul german, Angela Merkel in cadrul discursului pe care l-a sustinut in parlament, inainte de intilnirea cu Francois Hollande.

Tot la Bruxelles se vor discuta doleantele Greciei privind modificarea termenilor acordurilor de imprumut si adoptarea de masuri de stimulare economica.

Angela Merkel: "Datoria tarilor din zona euro nu va deveni comuna atat timp cat eu voi trai"

Cancelarul german Angela Merkel a respins din nou, in mod categoric, ideea emiterii de euroobligatiuni in contul datoriilor, afirmand marti ca acestea nu vor exista "atat timp cat ea va trai", potrivit unor unor participanti la o reuniune a grupului parlamentar liberal (FDP), citati de AFP.

"Va dorim viata lunga", i-ar fi urat anumiti deputati FDP, partid care face parte din cadrul coalitiei guvernamentale.

Niciunul dintre participantii intrebati de AFP in acest sens nu a fost in masura sa citeze afirmatiile exacte ale cancelarului, dar mai multi dintre ei au declarat ca Merkel a spus ca datoria tarilor din zona euro nu va deveni comuna "atat timp cat voi trai", scrie Mediafax.

Unii au dat asigurari ca Merkel glumea in acel moment, desi cancelarul este prea putin cunoscut pentru acest fel de afirmatii. Purtatorul de cuvant al Cancelariei, Steffen Seibert, nu a dorit sa comenteze.

Merkel a refuzat deja in mai multe randuri crearea acestui instrument de punere in comun a datoriei de catre europeni. Pe de alta parte, premierul francez Jean-Marc Ayrault a fost nevoit sa recunoasca, intr-un interviu recent pentru saptamanalul german Die Zeit, ca un asemenea sistem "necesita o mai mare integrare politica (...), iar acest lucru va necesita, fara indoiala, mai multi ani".

Cancelarul german a apreciat ca aceste euroobligatiuni sunt "contrare Constituitiei" germane.

Aceste declaratii au fost facute in contextul in care liderii europeni se intalnesc joi si vineri in cadrul unui summit crucial la Bruxelles. Merkel urmeaza sa ia cina, miercuri seara, la Paris, cu noul presedinte francez François Hollande, pentru a incerca sa aplaneze unele dificultati inainte de reuniuniunea Consiliului.