Ancheta va viza "acuzatiile de frauda in vanzarea de vehicule ale caror teste de emisii poluante au fost manipulate", au precizat procurorii din Braunschweig intr-un comunicat de presa difuzat luni.

De asemenea, sefii Departamentelor de cercetare-dezvoltare de la Volkswagen, Audi si Porsche au fost suspendati, au declarat luni pentru Reuters surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul. 

Vineri, la reuniunea Board-ului de supervizare a grupului VW, s-a stabilit ca unii angajati ai companiei germane vor fi indepartati pana cand se va finaliza ancheta. 

Reprezentantii Audi, VW si Porsche nu au comentat informatia. La Bursa de la Frankfurt, actiunile Volkswagen inregistrau luni dimineata un declin de 3%.

Volkswagen va anunta in urmatoarele zile cum vor fi reparate vehiculele diesel afectate de scandalul manipularii emisiilor, dupa ce statele europene au intensificat verificarile masinilor VW, Audi, Skoda si Seat, transmite Bloomberg.

Autoritatile germane au cerut Volkswagen sa explice, pana la 7 octombrie, modul in care intentioneaza sa respecte standardele de mediu pentru motoarele sale diesel.

Autoritatea Federala din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a trimis Volkswagen o scrisoare in care solicita grupului auto sa puna la punct "masuri obligatorii, precum si un calendar", sa respecte standardele de mediu fara a recurge la programele software care au manipulat rezultatele testelor de poluare. 

In cazul in care Volkswagen nu va respecta termenul limita, KBA avertizeaza ca ar putea sa-si retraga aprobarea pentru toate modelele implicate in scandalul motoarelor trucate, ceea ce inseamna ca le va fi interzisa circulatia pe toate drumurile germane. 

Volkswagen "a manipulat" in Germania testele privind nivelul emisiilor la 2,8 milioane de masini, a anuntat vineri ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt.

"Pe baza datelor noastre, camionetele si masinile fabricate de Volkswagen sunt de asemenea echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare", a adaugat Dobrindt. 

Autoritatile elvetiene au suspendat vanzarea modelelor diesel Audi, Seat, Skoda si Volkswagen, fabricate in perioada 2009 - 2014.

La Bursa de la Frankfurt, actiunile Volkswagen au scazut vineri cu 4%, la 107,65 euro. Din cauza declinului actiunilor, VW a pierdut saptamana trecuta aproximativ 25 miliarde de euro (28 miliarde de dolari) din capitalizarea de piata. 

Matthias Mueller de la Porsche este noul sef al Volkswagen

Noul sef al grupului VW este Matthias Mueller (62 ani), seful diviziei Porsche.

"Matthias Mueller are puternice calitati strategice, corporative si sociale", a afirmat presedintele board-ului de supervizare, Berthold Hube. "Apreciem abordarea lui critica si constructiva", a adaugat acesta.

Matthias Mueller a condus divizia Porsche in ultimii patru ani.

Directorul general al Volkswagen, Martin Winterkorn, si-a prezentat miercuri demisia, dupa o reuniune de urgenta a conducerii si principalilor actionari, pe fondul scandalului emisiilor. 

Volkswagen este acuzat ca ar fi manipulat rezultatele testelor autoritatilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea masinilor sa indeplineasca standardele referitoare la poluare in timpul testelor dar nu si in timpul operatiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluarii era mai ridicat, sustine Agentia pentru Protectia Mediului din SUA (EPA).