Conducerea companiei negociaza in prezent acest plan cu sindicatele, pentru a putea sa il puna in practica la inceputul lunii august, a declarat pentru EFE un purtator de cuvant al constructorului auto, scrie Agerpres.

Programul ar putea fi extins la circa o treime din personalul care lucreaza la compania mama, care numara 72.000 de persoane pe statele de plata.

Masura va viza personalul cu o vechime de peste cinci ani la Toyota, care lucreaza la sediul pe care compania il are la Aichi (centrul Japoniei), in cadrul departamentelor de resurse umane, contabilitate sau vanzari, precum si unii salariati de la departamentul de cercetare si dezvoltare si unele arii de inginerie, potrivit cotidianului nipon Nikkei.

Planul va permite ca acesti angajati sa lucreze la calculator de acasa, in cea mai mare parte a timpului, pana la un moment dat cand va fi nevoie sa vina la birou pentru minimum doua ore pe saptamana.

Pentru a preveni orice fel de scurgere de date, compania va furniza angajatilor din program echipamente informatice care functioneaza doar ca si clienti ce depind de un server central.

Toyota spera ca acest sistem de lucru flexibil sa ajute la pastrarea capitalului uman calificat si experimentat, deoarece va permite, de exemplu, barbatilor sa petreaca mai mult timp cu copiii si va ajuta femeile sa nu renunte la job dupa ce se casatoresc sau nasc (un obicei foarte extins in Japonia).

De asemenea, va ajuta la diminuarea numarului angajatilor care renunta la serviciu pentru a avea grija de rudele in varsta, o problema comuna in tara asiatica, ca urmare a sperantei ridicate de viata, si tot mai acuta din cauza imbatranirii populatiei.

Japonia este inca departe de nivelul de telemunca din tari precum Statele Unite, unde o parte din marile companii (in special cele din sectorul de tehnologie) permit ca intre 10% si 20% din personal sa lucreze de la distanta.

Totusi, un sondaj recent al Ministerului nipon de Interne si Comunicatii semnaleaza ca procentul companiilor japoneze care permit telemunca ar fi crescut la 11,5%, in 2014.