Călin Popescu Tăriceanu: “Accizele au fost reduse, euro-acciza a fost eliminată, din păcate ceea ce așteptăm să se întâmple și anume o reducere a prețului carburanților la consumator, la pompă cum se spune, nu s-a întâmplat.”

Președintele celei mai mari companii petroliere din România spune însă că reducerea accizei s-a dus în întregime în buzunarul clienților.

Mariana Gheorghe, președinte PETROM: “1 ianuarie 2017 Guvernul a decis eliminarea celor 7 eurocenți din accize și într-adevăr se vede de la 5,28 a scăzut la 4,78 în prima zi...”.

Nu poate însă preciza ce se va întâmplă după creșterea accizei. “Nu comentăm asupra declarațiilor politice.”

Premierul a declarat că nu crede că petroliștii vor mari prețurile, pentru că “perioada aia de romantism când făceau ce voiau pe aici s-a cam închis”. Și a menționat posibilitatea creșterii redevențelor petroliere.

Compania SOCAR afirmă că astfel de modificări pot avea un efect direct asupra prețurilor de vânzare, compania MOL spune că încă nu are un punct de vedere oficial, iar cei de la Rompetrol nu au putut fi contactați.

Consultanții fiscali spun însă că din 4 lei și 60 de bani, cât costă un litru de motorină, jumătate sunt taxe către stat și doar 2 lei și 35 de bani pe motorină.

Gabriel Biriș, consultant fiscal: “2,35 reprezintă remunerația muncii și a investiției celor care scot petrolul, îl transporta la rafinărie, îl procesează în rafinărie, duc motorin la la pompă și acoperă și profitul. Restul de 2,25 lei îi ia de la bun început statul. Dacă își închipuie cineva că 45 de bani va fi suportat de vânzătorul de motorină... eu cred că n-are nici o legătură cu viață economică cine a gândit așa ceva.”

Transportatorii spun că mărirea accizei cu 45 de bani duce la scumpirea transporturilor cu 10% şi implicit a tuturor produselor serviciilor.