Fiat Chrysler (FCA) a făcut o propunere "de fuziune transformativă" grupului Renault, a anunţat luni producătorul auto italo-american, într-o tranzacţie pe bază de schimb de acţiuni, care va crea al treilea lider global şi va ajuta la rezolvarea unora dintre slăbiciunile Renault şi Fiat, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Propunerea FCA, finalizată în timpul discuţiilor de noaptea trecută cu Renault, este discutată la reuniunea Consiliului de Administraţie al Renault, de luni dimineaţă.

Consiliul de Administraţie al Renault a anunțat cluni ă a decis să studieze "cu interes" propunerea de fuziune primită de la rivala italo-americană Fiat Chrysler.

"După o evaluare atentă a condiţiilor propunerii prietenoase a FCA, boardul a decis să studieze cu interes oportunitatea unei astfel de combinaţii de afaceri, care va sprijini producţia grupului şi va crea valoare suplimentară pentru alianţă. Noi informaţii vor fi publicate la momentul potrivit pentru a informa piaţa de rezultatul acestor discuţii, în concordanţă cu reglementările existente", se arată în comunicatul Renault.

Tranzacţia va crea al treilea producător auto global, cu vânzări anuale de 8,7 milioane de vehicule şi o prezenţă solidă în regiunile cheie, care va genera economii anuale de aproximativ cinci miliarde de euro (5,6 miliarde de dolari), se arată într-un comunicat al FCA.

În urma fuziunii, Fiat Chrysler şi Renault vor înfiinţa o companie holding listată în Olanda. După plata unui dividend special de 2,5 miliarde de euro acţionarilor FCA, fiecare grup va deţine 50% din noile acţiuni ale entităţii combinate.

Sâmbătă, publicaţia britanică Financial Times (FT), a informat, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că producătorii cei doi negociază o alianţă cuprinzătoare, iar cele două companii încearcă să-şi unească forţele pentru a face faţă schimbărilor structurale cu care se confruntă industria auto pe plan global.

Capitalizarea de piaţă combinată a Fiat Chrysler şi Renault este de aproximativ 33 miliarde euro (37 miliarde dolari). Un potenţial acord ar determina Fiat Chrysler să se alăture în viitor alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, susţine FT.

Compania combinată rezultată în urma fuziunii dintre Renault şi FCA ar urma ulterior să demareze noi achiziţii care i-ar extinde afacerile în lupta pentru dominaţia mondială cu rivalii Volkswagen şi Toyota, afirmă FT.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi.

Guvernul francez priveşte "destul de favorabil" acordul dintre Fiat şi Renault

Guvernul francez priveşte "destul de favorabil" propusul acord de fuziune dintre Fiat şi Renault, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Executivului de la Paris, Sibeth Ndiaye.

"Este un proiect la care ne uităm destul de favorabil", a declarat Ndiaye, la postul de televiziune BFM. "Desigur, va trebui să analizăm condiţiile conform cărora se va realiza tranzacţia. Este o discuţie pe care o vom purta cu Renault în calitate de acţionar", a explicat oficialul francez, adăugând că este bine pentru Europa în ansamblu să aibă "giganţi" europeni industriali.

Guvernul francez este cel mai mare acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%.

Luni dimineaţă, acţiunile Fiat şi Renault înregistrau creşteri semnificative, analiştii salutând propusa fuziune dintre cei doi producători auto.

La Bursa de la Milano, acţiunile Fiat au urcat cu aproximativ 19%, în timp ce la Bursa de la Paris titlurile Renault înregistrau un avans de 16%.

În martie, FT anunţa că Renault intenţionează să relanseze discuţiile în vederea unei fuziuni cu partenerul japonez Nissan Motor Co Ltd în următoarele 12 luni, acesta fiind primul pas spre crearea unui conglomerat auto mai mare care va implica o ofertă comună pentru preluarea Fiat Chrysler.

Aceste planuri marchează o revenire la strategiile ambiţioase promovate de Carlos Ghosn, fostul directorul general de la Renault şi preşedintele Nissan, care în luna noiembrie a anului trecut a fost arestat în Japonia pentru nereguli financiare.

Atât Renault cât şi Nissan au declarat în mod public că atenţia lor este îndreptată spre a face alianţa să meargă înainte de a relansa discuţiile cu privire la modificarea structurii de capital a alianţei. Însă Financial Times susţine că recenta creare a unui nou Consiliu de administraţie al alianţei, condus de preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, a îmbunătăţit încrederea că cele două părţi pot să progreseze cu planurile de fuziune.

Compania combinată rezultată în urma fuziunii dintre Renault şi Nissan ar urma ulterior să demareze noi achiziţii care i-ar extinde afacerile în lupta pentru dominaţia mondială cu rivalii Volkswagen şi Toyota, susţine FT.

Sursele citate de FT susţin că în urmă cu doi-trei ani Carlos Ghosn a purtat discuţii în vedere unei fuziuni între Renault şi Fiat Chrysler însă aceste propuneri au fost oprite în urma opoziţiei exprimate de Guvernul francez.

Chiar dacă este un producător auto de talie medie, care produce cinci milioane de vehicule pe an şi deţine mărcile Jeep şi Alfa Romeo, Fiat Chrysler Automobiles NV ar fi o ţintă costisitoare pentru o preluare, cu o capitalizare de piaţă de peste 20 de miliarde euro. Comparativ, Renault, Nissan şi cel de al treilea membru al alianţei, Mitsubishi, au împreună o valoare de piaţă de peste 50 de miliarde euro.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.