"Mediul continuă să fie caracterizat de incertitudini substanţiale privind durata şi severitatea întreruperilor şi rămân dificil de evaluat posibilele consecinţe negative suplimentare asupra producţiei, a lanţului de aprovizionare şi a cererii", se arată într-un comunicat al companiei, potrivit Agerpres.

În primul trimestru din 2020, vânzările Continental s-au situat la 9,84 miliarde de euro (10,65 miliarde de dolari), peste previziunile interne ale companiei (între 9,4 şi 9,8 miliarde de euro), dar sub nivelul de 11 miliarde de euro raportat în perioada similară din 2019.

Marja de profit a scăzut la 4,4%, de la 8,8% anul precedent, dar sub nivelul de 2-3% previzionat recent de companie. Pe segmentul tehnologiilor auto, veniturile au înregistrat un declin de 11,5% în primele trei luni din acest an.

Continental a informat că rezultatele financiare complete pentru primul trimestru din 2020 vor fi publicate pe 7 mai.

Compania a anunţat recent că are la dispoziţie lichidităţi de 2,3 miliarde de euro şi linii de creditare neutilizate de aproximativ 4,6 miliarde de euro. De asemenea, Continental implementează măsuri de prezervare a lichidităţilor, amână investiţiile şi reduce costurile, pentru a atenua efectele epidemiei, iar 30.000 de angajaţi din Germania (aproximativ jumătate din forţa de muncă locală) lucrează de la 1 aprilie cu program de muncă redus.

Potrivit acestui program de muncă redus, introdus pentru prima dată în perioada crizei financiare din 2008, companiile pot solicita ajutoare de la stat pentru a acoperi costurile care apar din păstrarea angajaţilor care muncesc mai puţin timp.

Numărul de cazuri confirmate de COVID-19 în Germania a ajuns la 155.193, iar cel al deceselor la 5.750, a anunţat luni Institutul Robert Koch (RKI).

În 2019, Continental AG a înregistrat pierderi nete de 1,2 miliarde de euro, pe fondul problemelor cu care se confruntă piaţa auto globală.

Din cauza încetinirii preconizate a producţiei auto mondiale, grupul german a decis să treacă în conturile sale o depreciere a activelor de 2,5 miliarde de euro, în principal legate de achiziţiile făcute înainte de 2008.

Al doilea mare producător european de componente auto şi anvelope, cu peste 240.000 de angajaţi, este afectat de încetinirea vânzărilor de automobile pe plan global şi de trecerea de la maşinile pe benzină şi motorină la cele electrice şi hibride.

Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. Potrivit compnaiei, Continental România are peste 20.000 de angajați pe piața locală, din care o treime sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare.