"Mark a transformat mai multe din operatiunile grupului la nivel mondial in afaceri solide, in timpul carierei de 25 de ani de la Ford. Acum, Mark este pregatit sa conduca in viitor compania, ca CEO", a declarat intr-un comunicat presedintele executiv Bill Ford, relateaza Bloomberg

Mulally, in varsta de 68 de ani, ar fi urmat sa ramana in functie pana la sfarsitul acestui an, dar a decis sa se retraga mai repede.

Ford lanseaza in acest an 23 de noi modele de vehicule, din care un numar record de 16 in America de Nord. Aceasta campanie are nevoie de modernizarea fabricilor, inclusiv oprirea activitatilor timp de 13 saptamani la doua uzine din Statele Unite, unde vor fi produse camionetele F-150.

Producatorul auto a promis investitorilor ca declinul din acest an al profitului va fi urmat de rezultate mai bune in 2015.

"Implicatiile pentru Ford sunt enorme. Datorita varstei lui Martk Fields, care este tanar pentru un CEO in industria auto, este probabil sa conduca Ford pentru mult timp. El a dovedit stralucire, in planul de redresare a Ford, creat inainte de sosirea lui Mulally si care a fost in mare parte acceptat de acesta si de restul conducerii companiei", a declarat Eric Ibara, analist la Kelley Blue Book.

Surse apropiate situatiei au declarat ca Mulally ar putea ocupa in continuare o functie de rang inalt, ca membru intr-un consiliu de administratie sau ca presedinte de companie. Mulally vrea sa joace in continuare un rol in lumea corporatista, sa sustina importanta productiei si inovatiei in America, au aratat sursele.

Cu o cariera de peste 45 de ani la Boeing si Ford, Mulally a devenit specialist in management si afaceri in Asia, acordand consultanta presedintelui Barack Obama in domeniul comertului international. Mullaly a fost in cursa pentru preluarea conducerii Microsoft, dar s-a retras in ianuarie, afirmand ca va ramane la Ford pana la sfrsitul lui 2014.

"Geniul lui Mulally a fost anticiparea scaderii dramatice a vanzarilor, in urma crizei financiare din 2008, salvand Ford de umilinta de a declara falimentul. Pentru acest motiv, Mulally si-a asigurat un loc in randul liderilor vizionari ai Ford", a spus Ibara.

Ford a castigat 42,3 miliarde de dolari in ultimii cinci ani, dupa ce a pierdut 30,1 miliarde de dolari din 2006, anul venirii lui Mulally, si pana in 2008. Anul trecut, vanzarile Ford au urcat cu 11%, datorita cererii pentru SUV-urile Escape, camionetele serie F si sedanurile Fusion.

In China, cea mai mare piata auto din lume, vanzarile Ford sunt mai mari decat cele ale Toyota. In aceste conditii, cea mai mare provocare pentru Mark Fields este sa fie succesorul lui Mulally.

Fields, care va detine atat functia de presedinte cat si cea de CEO, a coordonat la randul sau mai multe planuri de redresare, in cariera sa de 25 de ani la Ford.

In 2000, la varsta de 39 de ani, Fields a devenit director general al Mazda, la care Ford detinea la acea data o participatie de control. El a coordonat redresarea Mazda cu un grup de directori ai Ford, cu care ulterior a colaborat pentru revitalizarea diviziei nord-americane a Ford. Aceasta divizie a obtinut anul trecut un profit inainte de taxe record.