" Sa se astepte sa primeasca cate un Duster daca se califica la Euro. Dar sa se califice! Sa faca si ei mandrie Romaniei, cum a facut Dacia", spune vicepresedintele Dacia. 

Dacia Duster va fi livrata clientilor incepand cu 15 aprilie si nu duce lipsa de comenzi dupa cum explica Constantin Stroe.In prezent, la Mioveni se produc 1.350 de masini pe zi. Uzina poate sa produca 350.000 de unitati pe an, din care o parte semnificativa va fi modelul Duster.

" Avem deja comenzi serioase. In martie vom lucra trei sambete pentru a creste productia. Ne adaptam la cerere", spune oficialul Dacia. 

Prima masina va fi livrata presedintelui Traian Basescu si va fi varful de serie, varianta cu 110 cai putere. 

SUV-ul va intra si in programul national de innoire a parcului auto, astfel incat cei care au dus rable la casat si au vouchere le pot folosi pentru a cumpara o Dacia Duster. Cu trei vouchere se poate obtine o reducere de 2.800 de euro din pretul de vanzare. In acest caz, masina ar putea fi cumparata cu mai putin de 10.000 de euro.

"Publicul tinta pentru Duster este reprezentat de firme in proportie de 50%. De asemenea, masina se adreseaza romanilor dedicati marcii, care cauta o masina cu un upgrade de facilitati", a declarat directorul comercial al constructorului auto roman, Fabrice Cambolive.

Modelul Duster pastreaza 28-30% din elementele modelului Logan si foarte putin din conceptul Duster prezentat anul trecut, potrivit lui Constantin Stroe.

Dacia Duster este disponibila in 3 versiuni de echipare: Duster, Ambiance si Laureate. La versiunea de echipare Duster, pretul pentru varianta 4x4 pleaca de la 12.300 euro. 

In versiunea cu maxime dotari - Laureate - preturile pleaca de la 11.900 euro la motorul de 1,6 litri si 105 CP - 4x2, si 15.600 euro la varianta diesel 110 CP. La aceasta versiune, daca adaugam toate optionalele disponibile, pretul final maxim este de 17.600 euro.

La dieselul de 85 CP, preturile versiunii Laureate pleaca de la 13.050 euro.

Modelul Duster are 4,31 metri lungime, 1,82 metri latime si cantareste 1.180 kg in versiunea 4X2 si cu 100 kg mai mult in versiunea 4X4. In versiunea 4X2 cu motor diesel de 85 CP consumul mediu mixt anuntat de constructor este de 5,1 litri/100 km. In varianta 4X4 cu motor pe benzina, 105 CP consumul mediu mixt anuntat e de 8 litri/100 km.