În 2017, Bulgaria a trimis propuneri de parteneriate către două companii auto de top. Prima dată au început negocierile cu VW, iar cele cu Hyundai sunt în stadiu preliminar. În toamnă, oficiali bulgari ar urma să meargă în Coreea de Sud pentru a continua discuţiile.

"Sper că va fi anunţată o investiţie autentică", a afirmat ministrul Economiei, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că există 250 de companii în sectorul auto din Bulgaria, care au 65.000 de angajaţi. "Obiectivul nostru este să dublăm mărimea sectorului auto - ajungând la aproximativ 120.000 de angajaţi şi 500 de firme", a explicat oficialul bulgar.

Chiar dacă VW nu alege Bulgaria, "sunt sigur că mulţi dintre distribuitorii şi subcontractorii grupului german vor veni în ţara noastră, ţinând cont că suntem stat membru al UE şi oferim condiţii bune", a declarat Karanikolov.

Acesta a informat că există două solicitări pentru construirea unei fabrici de baterii pentru vehicule electrice în Bulgaria. Săptămâna aceasta, şeful concernului olandez Philips a fost la Sofia şi a discutat despre o posibilă investiţie.

Volkswagen încă nu a luat o decizie privind construirea unei noi fabrici multibrand în Turcia, a afirmat luna trecută un purtător de cuvânt al grupului german Leslie Bothge.

"În ultimele luni, am examinat diverse locaţii din Europa şi am făcut o listă scurtă. Nivelul preliminar al negocierilor este acum însoţit de discuţii concrete, dar o decizie finală va fi luată pe baza rezultatelor discuţiilor. Nu putem da publicităţii detaliile privind locaţiile specifice", a spus Leslie Bothge.

Declaraţia vine după ce publicaţia Automobilwoche a anunţat, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Volkswagen intenţionează să construiască o nouă fabrică multibrand în Turcia. Consiliul de supervizare al Volkswagen a decis ca noua unitate să fie construită în apropierea oraşului Izmir, unde vor fi produse şi modele Skoda - subsidiara Volkswagen - susţine Automobilwoche.

Şi presa internaţională a speculat că Turcia este favorită, deoarece Qatar - care deţine o participaţie de 17% la grupul german - are o influenţă decisivă în privinţa deciziei şi sprijină autorităţile de la Ankara pentru a obţine investiţia.

În mai, săptămânalul ceh Skodovacky anunţa că o nouă facilitate de producţie pentru modelele Skoda şi Volkswagen va fi construită în Turcia sau Bulgaria.

Turcia are o infrastructură solidă, dar Bulgaria este o altă opţiune, deoarece este mult mai stabilă din punct de vede politic şi este un stat membru al UE, a explicat şeful sindicatului Skoda, Jaroslav Pov?ík, pentru publicaţia cehă.

Pe 18 noiembrie anul trecut, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022. Conform informaţiilor din presă, cele mai mari şanse pentru a câştiga investiţia le au Bulgaria, Serbia, Turcia şi România.

La noua unitate din Europa de Est, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, acestea fiind în prezent fabricate la Kvasiny (Cehia).

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.