Sunt date din analiza făcută de instituţia care împarte subvenţiile în agricultură. Statul a încercat prin diverse programe să înlesneacă transferul între generaţii, dar bătrânii sunt greu de convins să-şi lase pământurile ori animalele, iar tinerii - să se apuce de munca grea a câmpului.

Deşi are 97 de ani, Maria Buzea lucrează şi acum pământul rămas de la soț. Are cinci hectare în Vama Buzăului, judeţul Braşov, și nu se îndură să le dea pe mâna altcuiva.

Maria Buzea, fermier: ”Dacă nu l-am vândut până acum, de ce să-l vând acum?”
Reporter: „V-a plăcut să munciţi pământul?”
Maria Buzea: „Cu mult drag. Nu m-am dus la piaţă să cumpăr de aia, de aia, am avut eu. Varză, cartofi, tot ce s-a făcut pe el”.

Și mai sprințară este tanti Elena. 86 de ani și o ambiție cât muntele, când vine vorba de pământul ce trebuie lucrat.

Elena Buzea, fermier: ”Ceapă şi patrujel. Uite, acolo am cartofi.  Eu, eu îi îngrijesc. Am o fată aici la Acriș, într-un sat, mă mai ajuta.
Reporter: „Cum de n-aţi vândut pământul dacă vă e greu să îl munciţi?”
Elena Buzea: „Nu mi-a fost greu până acum, am mai făcut”.

De-a lungul anilor, statul a încercat, prin diverse programe, să întinerească agricultura. Prin renta viageră, de exemplu, bătrânii puteau ceda pământul la schimb cu o sumă de bani. Cei care au apucat să se înscrie, în cei doi ani cât a durat programul, primesc bani până la sfârşitul vieţii.

Sorin Mănduc, director ajunct APIA Braşov: ”Cei care au aplicat şi sunt în viaţă beneficiază de această rentă. Primesc 50 de euro pe hectar pe an pentru suprafaţa pe care au dat-o în arendă şi 100 de euro per hectar pe an pentru suprafaţa pe care au decis să o înstrăineze”.

Un alt program, “Instalarea tânărului fermier”, li se adresează celor până în 40 de ani. Și promite fonduri de 50.000 de euro pentru noii agricultori care pun pe picioare o afacere. În total, 42 de milioane de euro pot ajunge la cei interesați.

Şi tinerii şi bătrânii sunt însă greu de convins. Primii se feresc de munca grea, cei din urmă nu pot rupe legătura de-o viaţă cu pământul.

Aşa se face că, în prezent, aproape 45% dintre agricultorii români au peste 50 de ani şi sunt de aproape patru ori mai mulţi decât cei până în 30 de ani.

Vârsta fermierilor români:
Sub 20 ani - 1,29%
Între 20 şi 30 de ani - 11,91%
Între 30 şi 50 de ani - 41,02%
Între Între 50 şi 80 ani - 43,98%
Peste 80 de ani - 1,8%
(Sursă: APIA)