"Domnule ministru Constantin, in afara de vestile bune ca productia (agricola - n.r.) care este mai mare decat in 2013, o sa va dea si doamna ministru Petrescu (Ioana Petrescu, ministru Finantelor-n.r.) vestea ca pana la urma reducerea TVA la paine s-a dovedit o masura corecta chiar si din punct de vedere fiscal-bugetar si vreau sa discutati cu mediul de afaceri din agricultura in asa fel incat toate subventiile sa ajunga la timp, sa-i ajutam sa-si valorifice (productia - n.r.) la un pret cat mai bun si sa ne gandim care este urmatoarea tinta pentru reducere a TVA dupa produsele de panificatie", i-a spus Ponta ministrului Daniel Constantin in sedinta Executivului, potrivit Mediafax.

Cota TVA pentru paine si produse de panificatie a fost redusa de la 24% la 9% incepand cu 1 septembrie 2013.

Patronatele din industria carnii au solicitat in repetate randuri reducerea TVA la carne si produse din carne de la 24% la 5%, argumentand ca masura ar urma sa combata evaziunea fiscala din domeniu, estimata la 450 de milioane de euro.