Creşterea de luni continuă evoluţia pozitivă a metalului şi a titlurilor care au legătură cu argintul.

iShares Silver, un fond de investiţii prin intermediul căruia investitorii obişnuiţi pot face cu uşurinţă plasamente care urmăresc preţul argintului, a urcat luni cu 6%, după un avans similar săptămâna trecută. Acţiunile companiilor Coeur Mining şi Pan American Silver, care extrag argint, au crescut cu 18%, respectiv cu 9%.

Joi şi vineri, acţiunile acestor companii au avansat cu 16,9%, respectiv cu 14,7%. Creşterea cererii de argint pare să aibă legătură cu traderii persoane fizice care sunt membri pe forumul WallStreetBets, al Reddit, care prin investiţiile lor au determinat creşterea puternică a unor acţiuni, precum cele ale GameStop şi AMC Entertainment.

„Este o ţintă cu totul diferită, dar faptul că poţi influnţa argintul, care este o piaţă atât de mare, este un indiciu că toată lumea trebuie să ia în serios aceste tehnici noi”, a declarat consultantul economic Mohamed El-Erian de la Allianz.

Discuţiile despre argint de pe platforma Reddit nu sunt toate în favoarea cumpărării metalului şi acţiunilor asociate, unii utilizatori argumentând că achiziţiile sunt o tentativă de a distrage atenţia de la tranzacţiile cu acţiuni ale GameStop şi ale altor companii.

Alte postări au fost în favoarea cumpărării argintului, iar unul dintre utilizarori s-a referit, vineri, la tentativa fraţilor Hunt de a încolţi piaţa argintului în 1980.