Pana la sfarsitul anului, directorii Air France-KLM vor decide daca isi vor mari sau nu cota de 25% pe care o detin in actionariatul operatorului Alitalia, potrivit Wall Street Journal. Grupul aerian Air France-KLM a anuntat luni, dupa o intalnire de consiliu, ca cere mai multe informatii financiare din partea managementului Alitalia.

Grupul franco-olandez ar dori, in principiu, sa isi pastreze pozitia si implicarea pe piata italiana, dar se confrunta la randul sau cu obstacole financiare, dupa ce a inregistrat pierderi timp de doi ani consecutivi.

Pe de alta parte, noul director executiv al jucatorului de zbor din Italia, Gabriele Del Torchio, si-a propus sa ajunga la afaceri de 300 milioane de euro si sa treaca pe profit in urmatorii trei ani, in ciuda ultimilor ani, cand compania a trecut printr-o restructurare a activitatii. Planul CEO-ului Alitalia include o crestere de capital, iar daca acest lucru se va intampla, grupul Air France-KLM va fi obligat sa achizitioneze mai multe actiuni, pentru a-si mentine pozitia, fie sa o imparta cu alti investitori.

Lucrurile se vor complicate pe 28 octombrie, atunci cand actionarii companiei din Italia vor fi liberi sa vanda actiunile cumparate in 2008, cand operatorul aerian a iesit din insolventa. Cei mai multi dintre investitori nu mai vor sa "pompeze" bani in jucatorul italian, iar unul dintre ei deja este pe punctul de a intra la randul lui in insolventa, scrie cotidianul american Wall Street Journal.

Din 2001, Alitalia, cel mai mare jucator aerian din Italia, face parte din Alianta SkyTeam. Compania opereaza in 110 destinatii din 51 de tari, avand o flota de 186 de avioane.