Consiliul reprezentanţilor angajaţilor europeni (EERC), un organism neoficial înfiinţat anul trecut de piloţii Ryanair pentru a se mobiliza pentru condiţii de muncă mai bune, a anunţat luni că mulţi piloţi părăsesc compania iar directorul general nu a reuşit să rezolve problema.

Câteva sindicate ale piloţilor susţin că EERC reprezintă o mare parte din cei peste 40.000 de piloţi ai Ryanair, dar conducerea companiei susţine că organizaţia ar fi un paravan pentru "sindicate rivale ale piloţilor".

Într-o scrisoare adresată directorului general Michael O’Leary, EERC menţionează că numărul piloţilor care pleacă din companie nu a scăzut de anul trecut, când lipsa angajaţilor a forţat Ryanair să anuleze 20.000 de zboruri şi să-şi reducă planurile de extindere.

Capitalizarea bursieră a Ryanair a scăzut cu peste două miliarde de euro din 15 septembrie, când au fost anunţate primele anulări de zboruri.

"Conform estimărilor noastre, se pare că sunt inevitabile noi anulări ale zborurilor, din cauza demisiilor piloţilor", iar predicţiile directorului general privind o mişcare de protest în următoarele săptămâni sunt "alarmiste", se arată în scrisoare.

Săptămâna trecută, O’Leary a declarat că sunt posibile greve ale angajaţilor în timpul vacanţei de Paşti. În decembrie, Ryanair a avut primele negocieri cu sindicatele din istoria de 32 de ani a companiei, care au ajutat la evitarea unei greve la nivel european. Dar discuţiile s-au împotmolit în ultimele săptămâni.

"Sugerăm să plecaţi acum, şi cerem Consiliului de Administraţie şi investitorilor să numească un nou director general pentru revenirea companiei în direcţia potrivită", se arată în scrisoare.

Conducerea Ryanair a anunţat că 80% dintre piloţi au acceptat oferta de majorare a salariilor cu 20%.

Compania irlandeză îşi menţine în continuare estimările potrivit cărora, în exerciţiul financiar ce se va încheia la data de 31 martie 2018, va înregistra un profit după taxe de 1,4-1,45 miliarde de euro. Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România.