Acum, Ryanair estimează că va transporta 151 de milioane de pasageri în anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2020.

Cursele aeriene în Italia sunt suspendate în perioada 13 martie - 8 aprilie. Totuşi, Ryanair dă asigurări că reducerea traficului nu va afecta estimările de profit pentru 2020 şi a precizat "că este mult prea devreme" pentru a evalua impactul asupra câştigurilor şi numărului de pasageri în anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2021.

Anunţul Ryanair vine la o zi după ce premierul Giuseppe Conte a declarat că întreaga Italie se află în carantină până luna viitoare, o nouă încercare inedită şi neaşteptată a Guvernului de la Roma de a combate coronavirusul în cea mai afectată ţară din Europa.

Rivalele low-cost Wizz Air şi easyJet au anunţat de asemenea anularea zborurilor din şi către Italia.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.