Ofera se aplică la zborurile operate de compania aeriană în perioada octombrie – mai, şi este valabilă începând de astăzi, până vineri, 27 septembrie, la miezul nopţii, a anunțat compania, potrivit Mediafax.ro.

“Pentru săptămâna aceasta am setat preţurile de la doar 14,99 euro pe întreaga reţea de rute europene pentru călătorii în perioada octombrie – mai”, spune Alejandra Ruiz, Ryanair.

În 2019, Ryanair se aşteaptă la un declin al profitului, deoarece preţurile biletelor ar putea scădea cu până la 2%. Preţul mediu al unui bilet dus a scăzut cu 6% anul trecut, la 37 de euro, dar a fost compensat de cheltuielile cu serviciile, cum ar fi rezervările la hoteluri sau închirierile de maşini. Pentru actualul an fiscal, reprezentanţii Ryanair au apreciat că sunt "prudenţi" în legătură cu evoluţia preţurilor.

În următorii patru-cinci ani, şeful Ryanair se aşteaptă "la apariţia a patru sau cinci mari companii aeriene europene". El s-a referit la Ryanair, Lufthansa, IAG (proprietarul British Airways), Air France-KLM şi, probabil, Easyjet. Fuziunile altor operatori aerieni vor duce "la unele presiuni asupra preţurilor", a avertizat O'Leary. Acesta a adăugat: "Preţurile biletelor vor începe să crească din nou deoarece în acest moment ele sunt în mod artificial scăzute".

În pofida unei creşteri cu 7% a numărului de pasageri transportaţi, Ryanair a fost numită pentru al şaselea an "cea mai puţin plăcută companie aeriană" pentru zborurile pe distanţe scurte din Marea Britanie, conform unui sondaj realizat de grupul consumatorilor "Which?".

Neil Sorahan, directorul financiar al Ryanair, a afirmat pentru BBC că nu-şi pierde prea mult timp îngrijorându-se de rezultatele sondajelor, iar cel mai important pentru companie este ca zborurile sale să ajungă la timp.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.