"Evaluările noastre arată că în următorii 10 ani România are nevoie pe toate modurile de transport, rutier, feroviar, aerian şi naval, de investiţii de 77,9 miliarde de euro, din care 41 de miliarde doar pentru infrastructura rutieră. Este un calcul fundamentat ştiinţific pe tot ceea ce are nevoie România, pornind de la nevoi, pornind de la axele principale, de la coridoarele secundare, de la interconectarea acestor coridoare, de la axele frontaliere, tot ceea ce are nevoie Româna în următorii 10 ani se ridică la aproximativ 80 de miliarde de euro", a spus Bode, la B1 TV, potrivit Agerpres.

El a precizat că banii vor fi luaţi din fonduri europene, dar şi de la bugetul de stat, însă România va trebui să aloce "un procent mult mai mare din PIB pentru infrastructură".

"Banii îi luăm din fonduri europene, îi luăm din bugetul de stat, pentru că trebuie să ne hotărâm. Astăzi avem 0,6% din PIB alocat pentru investiţii de infrastructură. Dacă vrem să avem o infrastructură pusă la punct atunci trebuie să alocăm un procent mult mai mare din PIB pentru infrastructură. Şi în al treilea rând este foarte important să vedem ce parteneriate putem încheia cu instituţii financiare care să ne acorde împrumut, pentru că România trebuie să îşi permită să se împrumute suficient ca să poată să îşi dezvolte infrastructura. Dezvoltarea infrastructurii înseamnă dezvoltarea economiei", a spus ministrul Transporturilor.

Bode a dat exemplul autostrăzii Bucureşti-Constanţa, care după 4 ani de la darea în folosinţă a dus la o triplare a PIB-ului în valoare nominală a judeţului Constanţa.

"Infrastructura de transport asigură o dezvoltare economică. După ce s-a dat în trafic autostrada Bucureşti-Constanţa, PIB-ul, în valoare nominală, al judeţului Constanţa s-a triplat. Sunt convins că PIB-ul va creşte semnificativ odată cu darea în exploatare a principalelor coridoare de transport din România, atât rutier, cât şi feroviar. Şi mă refer la axa Constanţa-Bucureşti-Sibiu-Nădlag şi la Autostrada spre Moldova, la Autostrada Transilvania, Autostrada de sud - Craiova-Piteşti cu cele patru tronsoane şi alte axe care interconectează reţelele principale", a explicat Bode.