Unii directori, angajaţi ai companiei, dar şi funcţionari din minister, şi-au plătit ilegal salarii de mii de euro, dar şi deplasări de lux pentru aşa zise programe de formare profesională. În schimb, investiţiile în infrastructură au tins spre zero.

Cum ar fi să munciţi doar o oră timp de o jumătate de an şi să ridicaţi un salariu de 4.500 de lei în fiecare lună? Aşa s-a întâmplat la Aeroportul din Otopeni, spune Corpul de Control al Premierului. Inspectorii au verificat sistemul de securitate şi au descoperit astfel de angajaţi, care în 2016, au fost doar pe hârtie la muncă. Cu un an mai devreme, 4 înalţi funcţionari din ministerul Transporturilor au fost angajaţi de directorul Aeroportului în Consiliul de Administraţie. Ilegal, spun inspectorii, care au calculat că unii dintre funcţionari ar fi primit câte 28 de mii de euro fiecare.

De altfel, directorul Aeroportului ar fi avut mare grijă şi de veniturile sale. Din iulie 2013 şi până în mai 2014, şi-ar fi stabilit ilegal un salariu net de 8.500 de euro. Adică un prejudiciu de 71 de mii de euro, estimează Corpul de Control, care aloca o analiză specială şi vacantelor de lux decontate de companie.

Din 2015 până în 2016, aeroportul a desfășurat programe de formare profesională cât pentru 6 ani. Însă taxele de instruire au reprezentat doar 20 la sută din total. 80 la sută din bani au fost dați pe deplasări în zone exotice ale globului. În Las Vegas, Statele Unite, în Sydney Australia, sau în Filipine, Thailanda.

Doar că aceste programe nu au fost prevăzute în Planurile Anuale de Formare Profesională, iar procesul de selecţie a fost făcut în mod aleatoriu, fără criterii concrete. În plus, au fost alocate mai multe zile decât dura programul.

“Programele de instruire nu au fost prevăzute în Planurile Anuale de Formare Profesională Externă. Procesul de selecţie a persoanelor a fost făcut în mod aleatoriu, nefiind identificate criterii concrete de selecţie. Au fost aprobate mai multe zile decât durata concretă a fiecărui program”, se arată în Raportul corpului de control al premierului.

Potrivit raportului, chiar şeful corpului de control al ministrului Transporturilor a fost angajat al unei asociaţii administrate de CNAB şi a primit pentru asta 18 mii lei. Inspectorii bănuiesc un conflict de interese. Din păcate, în timp ce se tocau bani pe salarii şi deplasări de lux, între 2013 şi 2015, pe aeroportul din Otopeni nu a fost făcută nicio investiţie.

Rezultatul?! Pe prima pistă a aeroportului nu există condiţii eficiente de decolare şi aterizare, iar pistă a doua este operaţională doar pe 2/3 din lungime. Conducerea Aeroportului din Otopeni, dar şi ministerul Transporturilor au refuzat să comenteze raportul Corpului de Control. Documentul va fi trimis parchetului.