La finele lunii aprilie, un grup de 12 state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au cerut Comisiei Europene să suspende regulile care obligă companiile aeriene să returneze în totalitate pasagerilor banii pe biletele zborurilor anulate, apreciind că transportatorilor aerieni ar trebui să li se permită să ofere în schimb vouchere pentru zboruri ulterioare.

Executivul comunitar trimite scrisori de "încurajare" către toate cele 27 de state membre prin care le îndeamnă să respecte drepturile pasagerilor şi de asemenea prezintă modalităţi prin care să facă voucherele mai atractive pentru pasageri, a spus miercuri comisarul european pentru Transport, Adina Vălean.

Dacă statele membre respective vor eşua în a implementa regulile existente, potrivit cărora pasagerii au dreptul de a primi banii înapoi, atunci Comisia este "hotărâtă" să recurgă la acţiuni în justiţie, a spus Vălean.

Anterior, vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, a declarat că Executivul comunitar este pe punctul de a lansa proceduri de infringement împotriva unui grup de state membre care încalcă legislaţia UE cu privire la drepturile consumatorilor.

"Punctul de plecare este că europenii au dreptul la returnarea banilor, dacă doresc acest lucru. Punct. Şi ne aşteptăm ca acele state membre să corecteze imediat situaţia, în caz contrar vom trece la etapa următoare" a spus Vestager, care este şi comisar pentru Concurenţă.

Luna trecută, directorul Asociaţiei Internaţionale de Transportat Aerian (IATA), Alexandre de Juniac, avertizase că operatorii aerieni nu-şi pot permite să restituie costul biletelor anulate din cauza crizei provocate de pandemia cu coronavirus (COVID-19).

În schimb, operatorii aerieni au venit cu soluția emiterii de vouchere, deoarece îşi prezervă numerarul pentru a supravieţui, transmite Reuters.

"Elementul cheie pentru noi este să evităm să rămânem fără numerar, astfel încât rambursarea costul biletelor anulate este aproape imposibilă", a afirmat şeful IATA, la o conferinţă de presă.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au criticat operatorii aerieni că au încălcat regulile şi nu au restituit costul biletelor.