Această idee ingenioasă este una dintre modalitățile prin care companie încearcă să compenseze din pierderea veniturilor provocată de restricţiile de călătorie în contextul pandemiei de COVID-19, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Acest zbor, care va fi efectuat cu un avion Boeing 787 ce va decola de la Sydney, va survola muntele de granit roşu Uluru, insulele Whitsundays şi Marea Barieră de Corali, avionul urmând să aterizeze tot la Sydney după şapte ore de călătorie.

Biletele, cu preţuri cuprinse între 572 şi 2.754 de dolari (486 - 2.341 de euro), s-au vândut în zece minute, acest zbor fiind ”probabil cel mai rapid vândut în istoria Qantas”, potrivit unui reprezentant al companiei.

Citește și: Cum se reinventează giganții aerieni în timp ce granițele sunt închise de pandemie. Livrează alimente la domiciliu, survolează Antarctica sau vând bilete spre nicăieri

Aceasta a decis de asemenea să reia din luna noiembrie zborurile de agrement de 12 ore deasupra Antarcticii, efectuate tot cu avioane Boeing 787.

În urma restrângerii activităţii din cauza restricţiilor antiepidemice, compania Qantas a anunţat în luna iunie reducerea a circa 6.000 de posturi în cadrul unui program de restructurare. Alte 2.500 de posturi ar putea fi diminuate în urma externalizării serviciilor la sol.

Printre alte modalităţi de creştere a încasărilor, Qantas a scos la vânzare obiectele care în mod normal sunt făcute cadou pasagerilor de la clasa business, inclusiv 10.000 de seturi de pijamale, care s-au vândut în câteva ore. De asemenea, doritorii pot să achiziţioneze, pentru 25 de dolari, pachetele de cadouri oferite pasagerilor de la clasa business, care conţin cremă de mâini, pliculeţe de ceai, biscuiţi cu ciocolată şi alune, printre altele.

Și compania japoneză ANA Holdings Inc. a vândut bilete la o cursă charter către nicăieri. Aproximativ 300 de pasageri au plătit pentru a putea avea experienţa unui resort din Hawaii la bordul unui Airbus A380, care în mod normal zboară pe ruta Tokyo - Honolulu. Însoţitoarele la bord au purtat măşti, fuste tradiţionale din Hawaii şi au servit cocktailuri în timpul zborului. Pasagerii, aleşi în urma unei loterii, au beneficiat de un zbor care a decolat de pe aeroportul Narita din Tokyo şi a aterizat 90 de minute pe acelaşi aeroport.