Operatorul aerian îşi propune, astfel, pentru următorii zece ani, să folosească peste 75.000 tone de combustibil sustenabil pentru aviaţie, în fiecare an.

"SkyNRG, lider mondial pe piaţa de combustibil sustenabil pentru aviaţie (Sustainable Aviation Fuel - SAF) va dezvolta prima fabrică din Europa specializată în producţia de biocombustibil pentru industria aeronautică. Fabrica va fi construită în Delfzijl, Olanda şi este programată pentru a fi inaugurată în 2022", informează compania, într-un comunicat.

KLM este singura companie aeriană din Europa care operează zboruri intercontinentale alimentate parţial cu biokerosen, un substitut sustenabil al kerosenului, la finalul anului 2018 fiind operate aproximativ 1.500 de zboruri alimentate cu 1.318 tone de biokerosen.

"Apariţia aviaţiei a avut un impact major asupra lumii, oferind un nou mijloc de a apropia oamenii. Acest privilegiu merge mână în mână cu o mare responsabilitate pe care o avem faţă de planeta noastră. KLM ia acest lucru în serios şi, prin urmare, a investit în sustenabilitate de mulţi ani. Prin colaborarea cu alte părţi, putem construi o instalaţie care va accelera dezvoltarea unui carburant sustenabil pentru aviaţie. Din anul 2022, instalaţia va produce 100.000 de tone pe an, dintre care 75.000 de tone vor fi achiziţionate de KLM. Acest lucru va reduce emisiile de dioxid de carbon cu 200.000 de tone pe an, ceea ce este egal cu emisiile eliberate de 1.000 de zboruri KLM între Amsterdam şi Rio de Janeiro", spune Pieter Elbers, preşedinte şi CEO al KLM.                                                                        

Combustibilul sustenabil pentru aviaţie este o opţiune necesară industriei aviatice comerciale, pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, pe lângă reînnoirea flotei şi creşterea eficienţei operaţionale. Cu toate acestea, în prezent, nu se produce suficient kerosen sustenabil. Din anul 2022, centrala va produce anual 100.000 de tone de biocombustibil, precum şi 15.000 de tone de bioGPL, ca produs secundar. Aceasta va însemna o reducere de dioxid de carbon de 270.000 de tone pe an pentru industria aviatică, potrivit companiei.

Linia aeriană a mai anunţat că materia primă folosită pentru producţie va fi formată din deşeuri reziduale, cum ar fi uleiul de gătit, provenind preponderent din fabricile din zonă. Instalaţia va funcţiona pe bază de hidrogen sustenabil, produs prin utilizarea apei şi a energiei eoliene. Datorită acestor opţiuni, acest carburant pentru aviaţie oferă o reducere a emisiilor de dioxid de carbon de cel puţin 85% în comparaţie cu combustibilii fosili. Utilizarea SAF va contribui, de asemenea, la o reducere semnificativă a particulelor ultra-fine şi a emisiilor de sulf.

Aeroportul Amsterdam Schiphol va investi, de asemenea, în dezvoltarea acestei fabrici. "Acest proiect va adăuga 15.000 de tone de bioGPL la aprovizionarea noastră anuală. Acest lucru înseamnă mai mult de 35.000 de tone de reducere a emisiilor de dioxid de carbon", spune Bram Gräber, CEO al SHV Energy.    

Recent, KLM a anunţat că, în ultimii 10 ani, a redus cu 50% consumul de dioxid de carbon pe fiecare pasager, dar şi cantitatea de deşeuri. "Astăzi, este cel mai mare consumator european, efectuând zboruri zilnice de la Los Angeles la Amsterdam folosind biocombustibil", precizează companiei.

În 2011, compania olandeză a efectuat primul zbor cu un avion alimentat cu biokerosen produs din ulei reciclat între Amsterdam și Paris, iar în 2012 a făcut primul zbor intercontinental, la Rio de Janeiro, marcând astfel și cel mai lung zbor efectuat cu un avion pe biocombustibil. Din 2013, KLM a început să folosească pentru zborurile sale transatlantice un amestec care include combustibil pentru avioane, în proporție de 75%, dar și ulei de gătit, în proporție de 25%, informează BBC.            

KLM a înregistrat un record de 32,7 milioane de pasageri în 2017, oferind pasagerilor săi zboruri directe către 165 de destinaţii cu o flotă de peste 160 de aeronave. Compania aeriană are peste 32.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul KLM a transportat în total peste 41 de milioane de pasageri în 2017. În afară de KLM, Grupul KLM include şi KLM Cityhopper, Transavia şi Martinair.