Pretul de pornire al biletelor va fi de 129 de dolari pentru o calatorie pe ruta Istanbul - Cluj si de 129 de euro, inclusiv taxe si comisioane, pentru cei care calatoresc pe ruta Cluj-Istanbul.

Odata cu introducerea zborurilor spre Cluj, Turkish Airlines va oferi zboruri spre trei destinatii din Romania.

"Pe langa actualele zboruri spre Bucuresti si Constanta, Turkish Airlines introduce zborurile spre Cluj, unul din cele mai importante centre academice, culturale si industriale din Romania", a informat compania aeriana turca printr-un comunicat de presa.

Turkish Airlines zboara in mai multe tari decat orice alta companie aeriana, cu 323 de avioane care deservesc 289 de destinatii la nivel global, 240 internationale si 49 interne.