Sunt multe voci care vin in sprijinul acestui proiect si considera ca tunelul va face comertul dintre cele doua continente sa fie mult mai accesibil.

Astfel, bunurile transportate cu trenul vor ajunge mai repede si cu un cost al transportului mai mic, decat cele incarcate pe vapor.

Costurile constructiei, desi foarte mari, vor fi amortizate intr-un timp relativ scurt: se estimeaza ca intr-un an se vor strange aproximativ 10 miliarde de dolari numai din comertul care se va face prin tunel.

Tunelul din Stramtoarea Bering va aduce beneficii ambelor tari, atat Rusiei, cat si SUA, prin dezvoltarea infrastructurii si prin cresterea economiei datorita comertului si exporturilor.

Pentru rusi, tunelul este un mare plus, deoarece ar duce la dezvoltarea infrastructurii din estul tarii, dar si atragerea de noi investitori, atat de asteptati pe pamant rusesc, sunt de parere oficialii de la Kremlin.