Până în acest moment nu au existat zboruri anulate, însă situaţia din regiune este schimbătoare, iar dacă va fi nevoie compania va lua toate măsurile necesare pentru a menţine siguranţa pasagerilor, echipajelor şi aeronavelor de pe zborurile operate către Dubai.

“Wizz Air dorește să își informeze pasagerii că monitorizează și evaluează constant evenimentele curente din Orientul Mijlociu și este în contact cu autoritățile relevante. Până în acest moment nu au existat zboruri anulate, însă situația din regiune este schimbătoare, iar dacă va fi nevoie, compania, ca de fiecare dată, va lua toate măsurile necesare pentru a menține siguranța pasagerilor, echipajelor, și aeronavelor de pe zborurile operate către Dubai. Dacă va exista orice schimbare în programul de zbor al companiei ca urmare a unor evenimente viitoare din regiune, pasagerii afectați vor fi informați prin e-mail și sms. Siguranța și securitatea rămân principalele priorități Wizz Air”, a anunțat operatorul low-cost.

La aproape 5 zile de la moartea lui Kasem Soleimani, la ora la care generalul era înmormântat, a venit şi riposta iraniană. Două baze aeriene din Irak, care adăposteau şi militari ai SUA, au fost atacate cu rachete balistice de către Iran.

Nu se ştie sigur în acest moment dacă sunt victime printre soldații americani, dar exploziile au provocat daune materiale şi, potrivit CNN, au rănit mai mulţi irakieni. Pe de altă parte, televiziunea de stat iraniană a anunţat că cel puţin 80 de “terorişti americani” au fost ucişi.

Companiile aeriene şi agenţia pentru aviaţie a Naţiunilor Unite au început să monitorizeze spaţiul aerian strategic de deasupra Iranului şi Irakului. Unii operatori comerciali încă efectuează curse în aceste ţări, iar altele trec prin spaţiul lor aerian, aşa că IATA (International Air Transport Association) a publicat un comunicat reamintind ţărilor obligaţia lor de a comunicat posibilele riscuri pentru aviaţia civilă.

”Este esenţial ca statele să îşi respecte această obligaţie, în contextul amplificării riscurilor din Orientul Mijlociu”, a arătat IATA, la câteva zile după uciderea, vineri, a generalului iranian Qassem Soleimani, care a aruncat regiunea într-o nouă criză, scrie News.ro.

Luni, Germania a publicat un nou avertisment referitor la Irak, indicând zonele care provoacă îngrijorare pentru traficul aerian, potrivit unui raport publicat de site-ul OPSGROUP.

Echipa de coordonare operată de IATA şi International Civil Aviation Organization (ICAO) a fost activată ca ”măsură de precauţie standard”, în eventualitatea în care va fi nevoie de măsuri preventive, a anunţat IATA.

Echipa reuneşte companii aeriene, autorităţi de reglementare şi furnizori de servicii de navigaţie aeriană şi orice posibile riscuri pentru aviaţie sunt transmise rapid, a delcarat o sursă din industrie apropiată grupului. ”Toată lumea cere reţinere”, a afirmat sursa.

Operatorii aerieni iau măsuri tot mai multe pentru a descoperi riscurile pentru avioane, după zborul MH17 al Malaysia Airlines a fost doborât în 2014 de o rachetă din Ucraina, 298 de oameni fiind ucişi.

Spaţiul aerian din Iran şi Irak este considerat strategic pentru aviaţia comercială din Orientul Mijlociu. Dacă va exista necesitatea de a închide spaţiul aerian, operatorii vor fi nevoiţi să ăşi modifice rutele, ceea ce ar conduce la o aglomeraţie mai mare şi la costuri legate de combustibil, a spus sursa.