Sunt discuţii pe această temă şi acum pregătim terenul ca să lansăm aceste curse regulate, spre Tbilisi şi Cairo”, a declarat Gheorghe Răcaru, care a subliniat că societatea nu a mai operat până acum curse regulate pe aceste destinaţii.

De asemenea, Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Gheorghe Răcaru, director general al companiei aeriene Blue Air au avut o discuţie referitoare la deschiderea acestor legături aeriene directe Tbilisi-Bucureşti şi Cairo-Bucureşti.

”Operatorul aerian şi-a exprimat disponibilitatea de a realiza cele două noi conexiuni începând cu anul 2018, ministrul Laufer asigurându-i de întreaga cooperare la nivel guvernamental în vederea operaţionalizării acestora”, a informat ministerul, într-un comunicat.

Necesitatea acestor rute este esenţială pentru creşterea relaţiilor economice bilaterale şi a fost evidenţiată ”ca una dintre priorităţile principale în cadrul lucrărilor de anul acesta ale Comisiilor mixte interguvernamentale cu Georgia şi Republica Arabă Egipt, al căror co-preşedinte a fost ministrul Laufer”, se adaugă în comunicat.

Compania low-cost Blue Air, înfiinţata în 2004, operează zboruri către peste 100 de rute din 16 ţări. Compania are opt baze operaţionale în Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Larnaca, Liverpool şi Torino.