"Malaezia se descurca foarte bine in aceste domenii. Am vrea sa vedem tehnologia malaeziana implementata si in Romania, in special in infrastructura si sectorul energetic", a declarat Burlacu, potrivit agentiei nationale de stiri din Malaezia, citata de Mediafax.

Romania are in prezent 646 kilometri de autostrada, din care 113 kilometri au fost construiti inainte din 1989.

Companiile din Malaezia pot face investitii si in alte sectoare economice din Romania, precum agricultura, industria alimentara, turism, fabricarea de produse electrice si electronice, dar si in petrol si gaze, a spus Burlacu, intr-o conferinta de presa.

"Desi investitorii mari in Romania sunt Germania, Olanda, Italia, SUA, Coreea de Sud si Japonia, ne concentram acum pe Asia de Sud-Est, in particular pe Malaezia", a afirmat secretarul de stat.

Romania vrea sa furnizeze Malaeziei expertiza in sectorul energetic, inclusiv tehnologie nucleara, termo, hidro, eoliana si solara.

Schimburile comerciale dintre cele doua tari s-au situat la 96 de milioane de dolari in primele sase luni, iar pe parcursul intregului an sunt estimate sa creasca cu 10% fata de anul anterior, cand au depasit 200 de milioane de dolari.

Romania exporta in Malaezia utilaje, tehnologie din industria de petrol si gaze, materii prime, mobilier, textile si incaltaminte, produse IT si medicamente, in timp ce importurile vizeaza componente electronice, ulei de palmier si biodisel.

In ultimii doi ani, in Romania au fost inaugurati 242 kilometri de autostrada, anul trecut fiind finalizati 116 kilometri si contractate lucrari pentru 247 kilometri.

Sursa foto: Malaysiana85/Wikipedia