Una dintre cele mai asteptate lansari ale anului este Google TV la nivel international, dupa ce in ultimele luni din 2010 a fost disponibil doar in SUA. Practic, vei putea naviga pe internet si sa-ti citesti mailurile direct de pe televizor.

Mai exista si alte incercari similare din partea Apple cu al sau Apple TV sau alte firme producatoare de televizoare care au incorporat in produsele lor si un port de acces la internet.

Cum functioneaza Google TV

Platforma va permite utilizatorilor sa acceseze de pe televizor site-uri precum Picasa sau Twitter. Astfel, vei putea naviga pe internet la fel de usor ca atunci cand schimbi canalul TV.

Daca vrei sa ai acces la internet de pe propriul televizor ai doua posibilitati: fie cumperi unul cu acces la Internet, fie achizitionezi un net-box (un fel de set-up box care este folosit acum pentru a reda televiziunea digitala).

De exemplu, cele mai noi modele de televizoare Sony au deja incorporata platforma Google TV. Tehnologia va fi disponibila la nivel mondial pana la finele lui 2011.

Pana acum insa niciuna dintre aceste incercari nu a avut un succes enorm la nivel international, insa timpul nu este pierdut! Si asta pentru ca tot mai multi utilizatori vor vrea sa vada filmele descarcate legal de pe internet pe un ecran cu cat mai multi inci si de o claritate HD. Iar cum Toshiba abia a lansat si un televizor 3D pentru care nu ai nevoie de ochelari, lucrurile par sa mearga tot mai bine.

Aplicatiile pe mobil

Daca finele lui 2010 a adus o avalansa de aplicatii pentru telefoanele inteligente, precum Facebook pentru mobil sau Twitter Mobile, in 2011, numarul acestora va creste tot mai mult. Si cu atat mai mult cu cat utilizatorii isi vor schimba tot mai des smartphone-urile cu unele nou aparute!

Plata cu telefonul mobil

Daca v-ati putea folosi telefonul precum o carte de credit, ati face asta? Iar cum rata de adoptie a noilor tehnologii este mare in randul pasionatilor de gadgeturi, toti producatorii de smartphone-uri sau sisteme de operare, de la Apple, Google pana la Nokia vor sa faca din plata cu mobilul o realitate pentru cat mai multi dintre acestia.

Astfel, Google a cumparat compania de plati prin telefon Zetawire si cel mai nou telefon cu Android - Nexus S - are incorporat un chip asemanator celor din cardurile de credit si cu ajutorul caruia poti plati facturile doar trecand-ul printr-un dispozitiv cu acces la internet wireless.