"Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19", a spus şeful statului.

El a subliniat că, în pofida restricţiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluţiei pandemiei la nivel global.

"Numărul persoanelor infectate cu coronavirus, cât şi numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert. Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar şi în contextul adoptării încă de acum o lună a unor măsuri de distanţare socială fără precedent, prin instituirea stării de urgenţă. Cu siguranţă că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate. Este tocmai scenariul negru pe care, împreună cu Guvernul Orban şi cu specialiştii din domeniul medical, ne-am propus încă de la primele semne ale epidemiei să îl evităm. Acţiunea fermă şi timpurie salvează vieţi şi produce efecte pozitive în plafonarea curbei infecţiilor", a arătat şeful statului.

Școlile rămân închise

Președintele a adăugat că pericolul pe care îl reprezintă noul coronavirus nu a trecut, iar relaxarea restricţiilor ar duce la o creştere vertiginoasă a cazurilor de infectare.

"Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricţiilor în perioada următoare, cum văd că cer cu inconştienţă unii politicieni, ar duce la o creştere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopularea spitalelor şi o presiune uriaşă pe sistemul nostru sanitar. (...) Staţi acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital! Staţi acasă pentru a ne putea recăpăta viaţa cât mai repede, altfel vom avea un val de îmbolnăviri şi de decese foarte mare. Ar însemna că toate eforturile, toate sacrificiile pe care le-am făcut până acum ar fi fost în van", a spus şeful statului.

El a vorbit despre pericolul răspândirii intracomunitare a noului coronavirus.

"Nu putem permite niciun pas înapoi în contextul în care avem de-a face cu o răspândire intracomunitară, deocamdată limitată, dar foarte periculoasă. Ca atare, se impune prelungirea stării de urgenţă, ceea ce înseamnă menţinerea aplicării măsurilor deja adoptate, precum şi noi reglementări, care să permită autorităţilor publice să intervină decisiv şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei", a punctat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai declarat și că şcolile rămân închise pe perioada stării de urgenţă: "În mod evident, şcolile rămân închise şi se suspendă toate activităţile didactice care presupun prezenţa fizică în instituţiile de învăţământ".

Preţurile la medicamente, alimente și utilități pot fi plafonate

Preşedintele Klaus Iohannis a mai precizat că pe perioada stării de urgenţă se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică.

"Pe durata stării de urgenţă, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanţi", a spus şeful statului.

El a arătat că în decretul privind prelungirea stării de urgenţă cu 30 de zile a fost adăugată o menţiune specială pentru situaţia în care se va constata o scădere a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pe pieţele regionale.

"În acest caz, Guvernul va lua măsurile necesare astfel încât aceste scăderi să se reflecte în preţul plătit de consumator", a explicat şeful statului.

De asemenea, el a precizat că, prin decretul emis, Guvernul va lua toate măsurile astfel încât să fie asigurată securitatea alimentară a cetăţenilor prin continuarea aprovizionării, producţiei, procesării, transportului şi furnizării către oameni a bunurilor de strictă necesitate.