În rândul celor 27 de state membre ale UE, în octombrie cele mai ridicate rate ale şomajului s-au înregistrat în Spania (16,2%), Cipru (10,5%), Lituania (10,4%) şi Italia (9,8%).

De cealaltă parte, cele mai scăzute rate au fost înregistrate în Cehia (2,9%), Polonia (3,5%), Malta (3,9%), Olanda (4,3%), Germania (4,5%), Slovenia (4,9%), Belgia (5,1%) şi România (5,3%).

Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 13,825 milioane de persoane (din totalul populaţiei estimat la 330 de milioane) erau în şomaj în cursul lunii octombrie, cu 86.000 mai puţine decât în septembrie.

Comparativ cu octombrie 2019, numărul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă a urcat cu 2,186 milioane în UE şi cu 1,692 milioane în zona euro.

În octombrie, 3,115 milioane de tineri din UE nu erau angajaţi, din care 2,551 milioane erau în zona euro.

În rândul femeilor din UE, rata şomajului era de 8% în octombrie, în scădere faţă de 8,1% luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaţilor rata şomajului era de 7,2% în octombrie, stabilă faţă de septembrie.