Mihai Tudose a spus că au loc discuţii cu reprezentanţii companiilor care vând benzină şi motorină astfel încât consumatorii să nu fie afectaţi şi a precizat că introducerea accizei era necesară pentru lucrările majore de infrastructură, potrivit News.ro.

Nu-i va influenţa negativ (pe români - n. red.). Pot să-i asigur. Plus că avem discuţii şi dacă ne înţelegem, asta e, o facem. (...) Suntem pe primul loc la decese pe şosele şi nu fiindcă avem maşini proaste sau sunt românii şoferi proşti, ci din cauza infrastructurii rutiere. Apare calul noaptea, căruţa, groapa, şoseaua foarte îngustă care face brusc la stânga, nu avem autostrăzi. Avem tot ce ne trebuie pentru a menţine România cu stabilitate din punct de vedere al serviciilor sociale, dar nu ştiu cât mai putem să aşteptăm până când terminăm cu acest gen de infrastructură. Şi atunci trebuie să alimentăm bugetul mai repede”, a spus premierul, la Romania TV.

Mihai Tudose a precizat că în 2016 acciza a fost scoasă şi nu a scăzut preţul la benzină şi motorină, iar „companiile au demonstrat că nu prea au avut nici profit”.

„Ia să vedem, dacă o punem la loc (acciza - n.r.) cresc? Eu cred că nu vor creşte. Totuşi perioada aia de romantism când făceau ce voiau pe aici s-a cam închis”, a afirmat şeful Guvernului

Întrebat dacă există posibilitatea ca Guvernul să modifice legea privind redevenţele, prim-ministrul a răspuns: ”Bineînţeles. Nu înseamnă şantaj, înseamnă că în sfârşit nu mai avem alt tip de dialog cu ei, ci dialog oficial (...) Dorim un stat puternic şi prietenos cu cei corecţi. Şi doar un stat puternic cu ceilalţi”.

Ministerul Finanţelor a redactat un proiect de ordonanţă de Guvern prin care urmează să fie modificat Codul Fiscal, principalele noutăţi fiind majorarea semnificativă a accizelor la carburanţi de la 1 septembrie, ceea ce înseamnă că şoferii vor plăti mai mult pentru benzină şi motorină, în timp ce patronii sau acţionarii companiilor nu mai plătesc deloc impozit pe dividende din 2018.

Şefa OMV Petrom: Nu comentăm declaraţiile politice

Directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat că nu comentează declaraţiile politice legate de o posibilă întâlnire cu reprezentanţi ai Guvernului pe marginea păstrării preţurilor la carburanţi şi după creşterea accizei.

Mariana Gheorghe a declarat joi că nu comentează declaraţiile politice şi nici deciziile comerciale care vor fi luate de companie, dar a mai spus că asociaţiile din care face parte compania a avut discuţii cu autorităţile inclusiv pe marginea acestui subiect.

”Nu comentăm declaraţii politice. Nu o sa comentăm nici asupra deciziilor comerciale. Dacă decizia asupra accizei se aprobă, vom lua şi noi o decizie. Asemenea măsuri sunt sensibile şi pot influenţa competiţia. (...) Autorităţile au avut consultări pe mai multe subiecte cu asociaţiile din care facem parte. A fost discutat şi acest subiect”, a afirmat Gheorghe.

Ea a atras atenţia că, din preţul final, taxele reprezintă 50%, cotaţia internaţională a preţului ţiţeiului 35-40%, iar cheltuielile şi profitul companiei se înscriu în restul de 10-15%.

Gheorghe a subliniat că, la 1 ianuarie 2017, când Guvernul a decis eliminarea supraacizei şi reducerea TVA, preţul carburanţilor a scăzut cu 50 de bani într-o singură zi.

Preţul benzinei din România este în prezent al doilea cel mai mic în rândul celor 28 de state din Uniunea Europeană, dar va ajunge similar cu nivelul din Austria, iar cel al motorinei semnificativ mai mare decât în Austria sau Luxemburg, după majorarea accizelor de la 1 septembrie, arată calculele News.ro, pe baza preţurilor medii din UE publicate de portlul energy.eu.

Proiectul de ordonanţă prevede că, de la 1 septembrie, acciza pentru benzina fără plumb va fi de 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri, iar acciza pentru motorină va fi de 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri.

În prezent, accizele sunt de 1.656,36 lei/1.000 litri pentru benzina fără plumb şi de 1.518,04 lei/1.000 litri pentru motorină, ceea ce înseamnă o creştere a accizei la benzina fără plumb cu 23% şi a accizei la motorină cu 25%.

La benzina cu plumb, mai puţin utilizată, acciza creşte cu 19,5%, de la 1.948,23 lei/1.000 litri în prezent până la 2.327,27 lei/1.000 de litri.

Practic, Ministerul Finanţelor propune revenirea accizelor la carburanţi exact la nivelul din 2016, când era în vigoare supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi introdusă de guvernul PSD condus de Victor Ponta în 2014.

În urma majorării accizei, un litru de benzină fără plumb sau de motorină se va scumpi, de la 1 septembrie, cu circa 45 de bani.