Vasilescu a spus ca pentru legea salarizarii lucreaza cu specialisti care sunt in domeniu de dinainte de 1989.

”Lucram cu specialisti care inca inainte de 1989 au lucrat la legea salarizarii unitare. Multi spun ca legea de pe vremea lui Ceausescu era de fapt cea mai buna, pentru ca stiai de unde pleci si unde trebuie sa ajungi la capatul carierei. Incercam sa aplicam principiile bune din toate celelalte legi ale salarizarii si sa o aplicam”, a afirmat ministrul Muncii, potrivit News.ro.

Olguta Vasilescu a explicat ca, potrivit viziunii de realizare a sistemului de salarizare gradual, pana in anul 2020, in varful piramidei se va afla presedintele Romaniei.

”La ora actuala sunt cateva mii de bugetari care au salarii mai mari decat presedintele Romaniei, ceea ce nu este in regula”, a spus ea.

Ministrul Muncii a precizat ca presedintele va avea un salariu de 18.000 de lei, fiind urmat de presedintii Parlamentului, premierul, presedintele ICCJ, presedintele CCR, apoi de medici si judecatori.

Vasilescu a sustinut ca pentru medici este o exceptie, astfel ca salariile acestora vor creste foarte mult chiar din anul 2018, ajungand la un nivel de 70% din nivelul salariilor medicilor in UE, astfel incat acestia sa nu mai plece din tara.

Ea a spus ca, din 2018, salariile medicilor vor ajunge pana la 3.600 de euro, acest nivel fiind pentru un medic de urgenta, un medic de la ATI.

Ministrul Muncii a mai explicat ca, in tot sistemul bugetar, functiile de conducere vor fi peste functiile de executie ca nivel al salarizarii.

Astfel, medicii si judecatorii vor fi urmati, ca nivel al salariului, de persoanele cu functii de conducere, persoanele cu foarte multa vechime, rectori, chestori din politie si generali din armata.