Ministrul Turismului , Elena Udrea, a declarat ca turistii care nu pot pleca din cauza blocarii aeroporturilor se pot caza la 15 hoteluri din Bucuresti si alte zone ale tarii, la jumatate de pret.

De asemenea, a fost lansat un telefon gratuit: 0800 868 282 la care se pot obtine informatii utile legate de oportunitati de cazare si transport catre tara de origine.

La propunerea ministrului Elena Udrea, duminica a fost constituit un comitet de urgenta in turism.

Udrea a precizat ca operatorii romani de transport rutier de persoane i-au asigurat pe cei din comitet ca vor suplimenta cursele spre Romania pentru a acoperi toate cererile formulate in acest sens. De asemenea, agentiile romanesti de turism care au grupuri de turisti sau turisti individuali in strainatate sunt in contact cu acestia si se preocupa de aducerea lor in tara.

Nu in ultimul rand, birourile de turism ale Romaniei din strainatate se gasesc la dispozitia turistilor romani care cauta solutii pentru a reveni acasa, urmand sa le furnizeze acestora infomatii utile legate de oportunitati de cazare, transport.

Telefonul verde, 0800 868 282, poate fi apelat, incepand de astazi, in orice zi a saptamanii, intre orele 8.00 si 24.00.

Citeste si: Calatorii afectati de anularea curselor aeriene isi pot lua banii inapoi